A A A

Mai mult sprijin internațional, mai multă cooperare regională, mai aproape de cetățeni

Publicat:Mon, 11/11/2019 - 10:06

11 noiembrie 2019, Chișinău - Restabilirea încrederii partenerilor de dezvoltare ai țării și reluarea asistenței bugetare și macrofinanciare a UE, oferită ca sprijin pentru reformele lansate de Guvernul Sandu. Este elementul-cheie al Raportului de activitate a Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene pentru perioada 8 iunie - 8 noiembrie 2019.

Uniunea Europeană deja ne-a oferit 54 de mln. de euro ca sprijin bugetar și prima tranșă, de circa 30 de mln. de euro, din ajutorul macrofinanciar, se arată în Raport. De asemenea, a fost reluat la cel mai înalt nivel dialogul politic cu instituțiile internaționale și cele europene. „Despre faptul că Republica Moldova este hotărâtă să avanseze pe calea transformării am vorbit la Paris, Washington, Berlin, Bucureşti și Bruxelles, dar și la Kiev, Moscova sau Stockholm. Mesajul a fost reiterat și în cadrul vizitelor oficialilor europeni la Chișinău”, notează MAEIE.

Printre alte realizări, sunt menționate consolidarea dialogului politic pe dimensiunea estică, în special, cu Ucraina și cu Federația Rusă; Parteneriatul strategic dintre Republica Moldova și România și dezvoltarea infrastructurii comune care să asigure diversificarea surselor energetice. Nu în cele din urmă, pentru susținerea cetățenilor moldoveni din diaspora, a fost extinsă rețeaua consulară și a fost pus în aplicare un mecanism de livrare la domiciliu a actelor solicitate.

Versiunea integrală a Raportului o puteți vedea AICI 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda