Prioritățile cooperării dintre RM și UNESCO, discutate de Mihai Popșoi și Khaled El-Enany

Publicat:Thu, 24/09/2026 - 10:06

24 septembrie 2026, New York - Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a avut o întrevedere cu Directorul general al UNESCO, Khaled El-Enany.

Discuțiile au vizat prioritățile de pe agenda relațiilor dintre Republica Moldova și UNESCO, cu accent pe intensificarea cooperării în domenii prioritare precum patrimoniul cultural, educația, inteligența artificială, alfabetizarea media și informațională.

Viceprim-ministrul Mihai Popșoi a subliniat interesul Republicii Moldova de a valorifica în continuare expertiza și instrumentele UNESCO, inclusiv în sprijinul procesului de aderare la Uniunea Europeană. Totodată, a evidențiat rolul activ al țării în cadrul Consiliului Executiv al UNESCO pentru perioada 2025-2029 și importanța acestei platforme pentru promovarea inițiativelor relevante pentru Republica Moldova. 

În cadrul întrevederii, au fost examinate oportunitățile de dezvoltare a cooperării în domeniul patrimoniului cultural și vitivinicol, precum și avansarea proiectelor în domeniul educației și inteligenței artificiale.

Un subiect aparte l-a constituit implicarea UNESCO în eforturile internaționale de combatere a manipulării informaționale și a ingerințelor străine, inclusiv în cadrul Comitetului ad-hoc al Consiliului Europei privind manipularea informațiilor și ingerințelor străine. Prima  reuniune plenară va avea loc la Strasbourg, în perioada 27-28 octombrie.

La final, oficialii au reconfirmat disponibilitatea de a consolida parteneriatul dintre Republica Moldova și UNESCO, precum și de a avansa inițiative concrete de cooperare.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda