Mihai Popșoi la patru ani de la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei: „Crimele împotriva civililor nu pot rămâne nesancționate, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere”

Publicat:Tue, 24/02/2026 - 15:57

24 februarie 2026, Geneva  Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe Mihai Popșoi, a participat la evenimentul ministerial dedicat marcării a patru ani de la declanșarea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei cu genericul „Atunci când civilii devin țintă: războiul Federației Ruse împotriva populației și infrastructurii din Ucraina”. Evenimentul organizat în contextul segmentului de nivel înalt al Consiliului ONU pentru Drepturile Omului a reunit miniștri și reprezentanți de nivel înalt ai statelor membre pentru a discuta situația gravă a civililor afectați de război.

Ministrul Mihai Popșoi a prezentat o declarație comună în numele a 44 de state, membre ale Grupului de Prieteni pentru tragere la răspundere în urma agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Șeful diplomației a subliniat că, la patru ani de la începutul războiului, civilii continuă să fie ținte directe ale atacurilor, iar distrugerea locuințelor, școlilor, spitalelor și a infrastructurii energetice a afectat profund viața de zi cu zi a milioane de oameni.

De asemenea, ministrul a atras atenția în mod special și asupra situației copiilor ucraineni. Oficialul a condamnat deportarea și transferul forțat al acestora din teritoriile ocupate, precum și tentativele de ștergere a identității lor prin programe de „reeducare” și militarizare, fapte care constituie crime de război.

În intervenția sa, vicepremierul Mihai Popșoi a subliniat: „Crimele împotriva civililor nu pot rămâne nesancționate, iar cei responsabili trebuie trași la răspundere. Astăzi, suntem alături de Ucraina și comemorăm patru ani de la declanșarea agresiunii ilegale a Rusiei împotriva Ucrainei. Este esențial să ne menținem angajamentul ferm pentru asigurarea responsabilității depline, protejarea drepturilor omului și obținerea unei păci juste și durabile pentru Ucraina”.

Declarația o puteți citi aici:

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda