14 mai 2020, Chișinău – Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Oleg Țulea a participat astăzi la recepționarea unui lot de ajutor umanitar din partea Lituaniei, în valoare de 20 de mii de euro. Echipamentele de protecție pentru personalul medical au ajuns la Chișinău la bordul unui avion militar.
La eveniment a fost prezent și Ambasadorul Republicii Lituania în Republica Moldova, Kestutis KUDZMANAS.
Oleg Țulea a exprimat recunoștință Guvernului lituanian pentru gestul de solidaritate și sprijin față de țara noastră, menționând că ”Este un gest al unui partener de încredere, care intervine rapid atunci când situația o impune”.
Cei doi oficiali au subliniat că relațiile istorice de cooperare și prietenie dintre Republica Moldova și Republica Lituania s-au dezvoltat de-a lungul anilor, în spirit de încredere și sprijin reciproc, atât la nivel bilateral, cât și la nivel multilateral.


