Energie

În ceea ce privește cooperarea cu UE în domeniul energetic, RM şi-a stabilit următoarele priorităţi:

  • integrarea în piaţa energetică a UE, inclusiv prin participarea deplină la Tratatul Comunităţii Energetice, inclusiv prin semnarea în iunie 2017 al Acordului privind condiţiile de interconectare a sistemului energetic al Republicii Moldova cu sistemul energetic al Europei continentalele, adică la sistemul ENTSO-E (termenul lui de implementare fiind 6 ani) şi eventuala aderare la ENTSO-G;
  • obţinerea şi valorificarea sprijinului acordat de către Uniunea Europeană în implementarea proiectelor de diversificare a surselor de aprovizionare a RM cu resurse energetice (construcţia gazoductelor, interconexiunilor electrice, dezvoltarea proiectelor de eficienţă energetică, investiţii în resurse alternative).

În vederea integrării în piaţa internă a UE, agenda RM este divizată pe două dimensiuni:

  1. integrare sub aspect regulatoriu (adoptarea şi implementarea legislaţiei şi standardelor aplicate în cadrul UE)
  2. crearea condiţiilor necesare integrării (consolidarea sistemului de interconexiuni energetice cu UE).

Procesul de armonizare legislativă este facilitat de participarea RM la Tratatul Comunităţii Energetice. Prin aderarea la Tratat, Moldova s-a angajat să implementeze pachetele energetice II şi III, pentru cel din urmă obţinîndu-se o derogare pînă în 2020 de la termenul stabilit pentru alte state partenere în partea ce ţine de separarea activităţilor de transport de cele de producere şi furnizare pe piaţa de gaze (art.9, Directiva 2009/73 privind normele comune pentru piaţa internă a gazelor naturale). În acest sens, în anii 2016 şi 2017, Parlamentul Republicii Moldova a adoptat legi necesare în vederea transpunerii angajamentelor țării noastre în conformitate cu prevederilor pachetului energetic III. Astfel, au fost adoptate Legile nr. 108 din 27 mai 2016 cu privire la gazele naturale şi Legea nr. 174 din 21 septembrie 2017 cu privire la energetică.

În același timp, în calitate de membru al Comunității Energetice, Moldova s-a angajat, conform Agendei de Asociere RM-UE, să realizeze un obiectiv obligatoriu de a asigura 17% din consumul final brut de energie din surse regenerabile până în anul 2020.

De asemenea, în octombrie 2015 Republica Moldova a aderat la Inițiativa de conectare a rețelelor de gaze în Europa Centrală și de Sud-Est (CESEC), lansat în februarie 2015 urmărind scopul de a ajuta la îmbunătățirea climatului investițional în țările UE și în țările membre ale Comunității Energetice, prin crearea unui cadru de reglementare și de piață stabil în sectorul gazelor naturale. Apartenenţa la Iniţiativa în cauză încurajează integrarea mai strânsă cu piețele energetice ale UE și ale Comunității Energetice.

Totodată, menționăm că în anul 2015 Republica Moldova a aderat la Fondul Regional al Parteneriatului de Est E5P.

Cu scopul de a crea un mediu energetic mai eficient și sigur, în februarie 2013, Guvernul Republicii Moldova a adoptat o nouă Strategie energetică până în anul 2030, stabilind trei obiective principale:

  1. asigurarea securității aprovizionării cu energie;
  2. dezvoltarea piețelor concurențiale și integrarea lor regională și europeană; precum și
  3. asigurarea durabilității sectorului energetic și combaterea schimbărilor climatice.

Interconexiunile de energie electrică și gaze naturale sunt esențiale pentru sporirea securității energetice și îmbunătățirea competitivității.

Cu privire la consolidarea infrastructurii energetice, după construcția în vara anului 2014 a conductei de interconectare a sistemului de gaze naturale Iași-Ungheni, Republica Moldova poartă în continuare discuții cu România, Comisia Europeană și instituțiile financiare europene (BEI/BERD) privind continuarea proiectului în cea de-a doua etapă, care vizează construcția conductei Ungheni-Chișinău și consolidarea sistemului de transport de pe teritoriul României.

În ceea ce privește energia electrică se acordă prioritate oportunităţilor privind interconectarea electrică Moldova – România. Începutul interconectării electrice dintre România și R. Moldova, va fi posibilă după construcția, echiparea și punerea în funcțiune a unei staţii Back-to-Back de 500Mw la Vulcăneşti (RM) şi a unei linii de 330kV spre Chişinău care va permite importul unei cantităţi mai mari de electricitate din România, surse de finanţare déjà fiind identificate în acest sens. De asemenea, partea a 2-a a proiectului deinterconectare electrică Moldova – România presupune dezvoltarea liniilor de 400 kV IaşiUngheni-Străşeni şi liniei de 400 kV Bălţi-Suceava.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda