Cooperarea moldo-daneză discutată la MAEIE

Publicat:Thu, 07/11/2019 - 17:08

7 noiembrie 2019, Chișinău - Impulsionarea dialogului politic şi diversificarea cooperării sectoriale moldo-daneze sunt subiectele-cheie abordate astăzi în cadrul întrevederii dintre Secretarul de Stat Dinu Toderaşcu și ES Søren Jensen, Ambasadorul Regatului Danemarcei în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti.

Oficialii au trecut în revistă cele mai importante subiecte de interes reciproc de pe agenda bilaterală şi au discutat despre modalităţile de consolidare a relaţiilor moldo-daneze în mai multe domenii de cooperare. Un accent sporit a fost pus pe nevoia de a valorifica potenţialul comercial-economic al celor două țări.

De asemenea, interlocutorii au făcut un schimb de opinii privind evoluţiile politice interne din ambele state, progresele înregistrate în implementarea agendei de reforme în Republica Moldova, precum şi sprijinul acordat de Danemarca în procesul de integrare europeană a ţării noastre.

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda