18 aprilie 2026, Antalya – Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi, a participat în calitate de vorbitor, la panelul de discuții „Competitivitatea Europei în era incertitudinilor geopolitice”, organizat în cadrul Forumului Diplomației de la Antalya, Republica Turcia.
La discuții, alături de șeful diplomației moldovenești, au luat parte viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și comerțului exterior al Marelui Ducat de Luxemburg, Xavier Bettel, ministra afacerilor externe a Islandei, Thorgerður Katrín Gunnarsdóttir, ministrul de stat pentru afaceri europene și apărare al Irlandei, Thomas Byrne, precum și viceministrul comerțului al Turciei, Mustafa Tuzcu.
În intervenția sa, Mihai Popșoi a subliniat că, în contextul noilor realități geopolitice și economice, competitivitatea Uniunii Europene depinde tot mai mult de reziliența și capacitatea statelor de a se adapta și de a răspunde, prin acțiuni comune, crizelor existente. În acest sens, oficialul a evidențiat importanța extinderii UE.
„Europa reprezintă cel mai de succes proiect de pace și proiect economic din istoria mondială. Toate valurile de extindere au adus beneficii semnificative atât țărilor care au aderat, cât și Uniunii în ansamblu. Creșterea economică în state precum Polonia sau România generează efecte pozitive și pentru alte economii europene, inclusiv pentru sectoare industriale și financiare din alte state membre”, a spus Mihai Popșoi.
Viceprim-ministrul a vorbit, totodată, despre progresele realizate de Republica Moldova, în consolidarea rezilienței, în pofida provocărilor generate de războiul din Ucraina. Oficialul s-a referit la vulnerabilitățile, dar și măsurile adoptate de autorități pentru reducerea dependenței energetice, diversificarea rutelor comerciale și aprofundarea cooperării cu partenerii internaționali.
„În pofida resurselor limitate, am reușit să facem față unor valuri intense de ingerințe și tentativelor de destabilizare, menite să submineze aspirația legitimă a cetățenilor de a-și construi viitorul în familia europeană. Astăzi Republica Moldova este mai rezilientă. Țara noastră este deschisă pentru investitori și promovează un mediu prietenos, prin reducerea barierelor administrative”, a menționat ministrul.
Mihai Popșoi a evidențiat sprijinul constant oferit de Uniunea Europeană pentru dezvoltarea economiei și creșterea calității vieții cetățenilor, inclusiv prin reducerea costurilor pentru transferurile financiare, eliminarea tarifelor de roaming și fortificarea sectorului de securitate și apărare. Ministrul a reafirmat angajamentul autorităților de a continua reformele necesare în parcursul de aderare la UE, pentru a contribui la dezvoltarea și modernizarea statului, precum și de ancorare deplină în spațiul european.
„Pentru cetățenii Republicii Moldova Uniunea Europeană reprezintă un factor de consolidare a rezilienței și de îmbunătățire a calității vieții. Angajamentul nostru de a avansa în implementarea reformelor rămâne ferm, iar progresul în procesul de aderare trebuie să fie evaluat pe baza meritelor”, a conchis Mihai Popșoi.
Aflat la cea de-a V-a ediție, Forumul Diplomației de la Antalya reunește, în perioada 17-19 aprilie, șefi de state și de guverne, miniștri, diplomați și experți din diverse domenii. Evenimentul, cu genericul „Cartografierea viitorului, gestionarea incertitudinilor”, pune accent pe anticiparea riscurilor în contextul actualelor provocări globale, identificarea soluțiilor și oportunităților pentru consolidarea cooperării între state, printr-un sistem internațional mai incluziv și rezilient.





