A A A

Precizare referitoare la cetățenii moldoveni aflați în carantină pe vasul „Princess Diamond”, ancorat în portului Yokohama (Japonia)

Publicat:Fri, 14/02/2020 - 16:12

Stimați reprezentanți ai mass-media,

 În contextul reflectării în presa națională a situației de carantină pe vasul de croazieră „Princess Diamond”, ancorat în portul Yokohama (Japonia),  Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene intervine cu următoarele precizări:

  •  Ambasada Republicii Moldova în Japonia continuă monitorizarea situației în jurul vasului de croazieră „Diamond Princess” și se află în legătură directă cu cetățenii Republicii Moldova, membrii ai echipajului, precum și autoritățile competente din Japonia și Republica Moldova;
  • Secția consulară a ambasadei a identificat trei cetățeni moldoveni (doi bărbați și o femeie) la bordul navei, doi dintre care dețin dubla cetățenie – a Republicii Moldova și României, iar starea lor de sănătate este bună. Pentru respectarea confidențialității datelor cu caracter personal, solicităm respectuos difuzarea în adresa opiniei publice doar a informațiilor oficiale;
  • În Japonia nu există niciun focar major al coronavirusului (virusul COVID – 2019), cu excepția navei de croazieră „Princess Diamond”, aflată în carantină în portul Yokohama. Nu există nici o cauză majoră de îngrijorare pentru eventuale călătorii în statul asiatic, cu toate acestea, urmare a recomandărilor Organizației Mondiale a Sănătății, Guvernul Japoniei a dispus măsuri de protecție de precauție, cum ar fi recomandarea populației de a purta măști în cazul în care prezintă simptome de tuse și respectarea igienei personale;
  • În contextul prevenirii contaminării cu virusul COVID-19, pe teritoriul Japoniei au fost deschise centre de consultare în cadrul cărora se oferă consultații telefonice în limbile japoneză, engleză și chineză. În același timp, Ambasada Republicii Moldova în Japonia acumulează informații suplimentare și oferă consultații la numărul de urgență instituit în cadrul misiunii: + 810 80 8850 7372.
  • Ambasada Republicii Moldova în Japonia, cu referire la informația comunicată de către autoritățile de la Tokyo, informează că în cazul cetățenilor străini care au vizitat provincia Hubei sau Zhejiang a Republicii Populare Chineze în termen de 14 zile de la sosirea în Japonia, nu vor putea debarca în Japonia decât în ​​circumstanțe speciale;

Resurse utile pentru cetățenii moldoveni care vizitează sau urmează să întreprindă călătorii în Japonia:

  • Organizația Națională a Turismului din Japonia (JNTO) operează o linie telefonică 24/24. Sunt recepționate toate solicitările-problemă identificate de călătorii străini. În prezent, linia telefonică este disponibilă în limbile engleză, chineză, coreeană și japoneză:

 Din Japonia: 050-3816-2787

 Din străinătate + 81-50-3816-2787

 Chat bot: https://webchat.bebot.io/JapanNationalTourismOrganization

  • Ghidul despre instituțiile medicale din Japonia și recomandări pentru situații excepționale: https://www.jnto.go.jp/emergency/eng/mi_guide.html (toate informațiile sunt prezentate în limbile engleză, chineză și coreeană. Unele secțiuni ale site-ului sunt oferite și în limbile română și engleză)
  • Sursă cu informații oficiale: NHK (Postul public de radioteleviziune). Prin intermediul programului NHK WORLD-JAPAN sunt oferite informații de actualitate: https://www3.nhk.or.jp/nhkworld/en/news/tags/82/.

 Alte resurse importante:

Linie telefonică multilingvă  pentru vizitatori în Japonia

http://www.mlit.go.jp/kankocho/content/001327960.pdf

Măsuri de protecție de bază împotriva noului virus:

https://www.who.int/emergencies/diseases/novel-coronavirus-2019/advice-for-public

Informații privind instituțiile medicale din Japonia:

https://www.himawari.metro.tokyo.jp/qq13/qqport/tomintop/other/fks240.php

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda