A A A

Ministrul Nicu Popescu: „În cadrul PaE, avem nevoie de o agendă care va deschide noi orizonturi de cooperare”

Publicat:Tue, 05/11/2019 - 15:27

5 noiembrie 2019, Stockholm - Direcțiile de dezvoltare a Parteneriatului Estic (PaE) în perioada următoare constituie tema centrală a Conferinței ministeriale organizată în zilele de 5-6 noiembrie curent, cu prilejul celei de-a zecea aniversări a acestui proiect, de Ministerul Afacerilor Externe al Suediei. La eveniment participă ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, precum și omologii săi din Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan și Belarus.

Parteneriatul Estic a adus deja multe beneficii, dar trebuie să lucrăm pe o agendă care va deschide noi orizonturi de cooperare și de integrare cu Uniunea Europeană. Datorită Zonei de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător cu UE, Republica Moldova a avansat mult în sfera comerțului cu mărfuri. În etapa ulterioară, în dialogul nostru cu partenerii europeni trebuie să ne concentrăm pe dezvoltarea cooperării în domeniul serviciilor”, a declarat ministrul Nicu Popescu în cadrul panelului dedicat viitorului PaE.

Printre sectoarele-cheie în care urmează să fie aprofundată cooperarea cu UE șeful diplomației moldovenești a menționat sfera energetică, piața digitală și transporturile. „O prioritate concretă în acest sens este reducerea prețurilor la serviciile de roaming, un beneficiu care va fi resimțit imediat de către cetățeni. Trebuie să avansăm mai rapid pe aceste domenii”, a menționat ministrul Popescu. 

Toți participanții la dezbateri au subliniat faptul că Parteneriatul Estic trebuie să contribuie, în continuare, la apropierea vecinilor estici de Uniunea Europeană prin dialog politic și prin legături economice și interumane consolidate.

 

Agenda

There are no items yet.

Subscribe to Agenda