În cadrul vizitei de lucru la Oslo din 3 septembrie 2008, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu omologul său norvegian dl Raymond Johansen, Secretar de Stat pentru Afaceri Externe al Regatului Norvegiei. Subiectele discuţiilor au cuprins un spectru larg al relaţiilor moldo-norvegiene, inclusiv cele ce ţin de cooperarea politică, comercial-economică, social-umanitară şi de colaborare în cadrul organizaţiilor internaţionale. 2008-09-03 17:45:00
La Dublin, a avut loc reuniunea de constituire a Asociaţiei moldovenilor din Irlanda. Asociaţia cuprinde aproximativ 5000 de conaţionali şi a fost instituită cu suportul ONG-lui „Moldova Vision Charity Organisation”. 2008-09-03 14:14:00
La 3 septembrie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, va efectua o vizită de lucru la Oslo, unde vor avea loc consultări politice moldo-norvegiene.2008-09-02 11:33:00
Dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit astăzi pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ghana în Republica Moldova, cu sediul la Moscova, Edward Apau Mantey, aflat într-o vizită de lucru în ţara noastră.2008-08-28 18:58:00
La 28 august 2008, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a avut o întrevedere cu dl Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în Republica Moldova.2008-08-28 18:08:00
La 28 august a.c. dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dna Kelly Keiderling, Însărcinat cu afaceri al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, cu care a efectuat un schimb de opinii referitor la problematica transnistreană. Cu acest prilej s-a menţionat că singura cale de soluţionare a urmărilor conflictului transnistrean este revenirea la masa de negocieri în formatul 5+2.2008-08-28 18:05:00
Astăzi, 28 august, domnul Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit pe dl Valerii Kuzmin, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova.2008-08-28 16:05:00
Pe data de 21 august curent, domnul Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu doamna Simone Wolken, Reprezentant Regional al Înaltului Comisariat al Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi (ICNUR).2008-08-21 15:27:00
Astăzi, dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Philip Remler, Şeful Misiunii OSCE în Moldova. În cadrul întrevederii au fost abordate aspectele actuale ale procesului de reglementare a problemei transnistrene, s-a făcut un schimb de opinii privind evenimentele recente din Georgia şi implicaţiile acestora asupra perspectivelor de soluţionare a conflictelor îngheţate.2008-08-21 15:14:00
Astăzi, 12 august 2008, Eugenia Kistruga, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu delegaţia oficială a Agenţiei Europene pentru Gestionarea Cooperării Operaţionale la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene (FRONTEX), condusă de dl. Ilkka LAITINEN, Director executiv. 2008-08-12 18:01:00
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene comunică, că potrivit ultimilor informaţii parvenite de la autorităţile relevante georgiene, acestea din urmă nu dispun de date cu privire la cetăţenii Republicii Moldova, aflaţi în zona acţiunilor militare active. 2008-08-12 12:52:00
MAEIE comunică despre alinierea Republicii Moldova la Declaraţia Preşedinţiei franceze a Uniunii Europene, lansată vineri 8 august 2008 în cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului Permanent al OSCE, referitor la înrăutăţirea situaţiei în Osetia de Sud (Georgia). 2008-08-11 14:09:00
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că la 8 august curent, în nord-estul Cehiei a avut loc un grav accident feroviar în rezultatul căruia şapte persoane si-au pierdut viata şi alte şaizeci şi şapte au fost rănite. Conform informaţiei oficialităţilor cehe printre persoanele decedate nu sunt cetăţeni moldoveni.2008-08-08 19:36:00
La 5 august curent, dna Eugenia Kistruga, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu dl Ferit Ulker, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Turcia în ţara noastră, cu care a discutat unele chestiuni de interes reciproc din agenda relaţiilor moldo-turce, părţile pronunţînd-se pentru amplificarea continuă a relaţiilor bilaterale dintre ambele ţări, precum şi pentru intensificarea dialogului politic dintre Moldova şi Turcia, inclusiv, la nivel înalt. 2008-08-05 15:10:00
Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene informează că la 3 august curent, în regiunea Cernigov, Ucraina a avut loc un accident rutier, în care a fost implicat un autocar de pe ruta Chişinău-Mscova, în urma căruia o persoană a decedat şi altele două au suferit diferite leziuni corporale. Ambasada RM la Kiev se află în contact permanent cu autorităţile ucrainene şi acordă asistenţa prevăzută pentru asemenea situaţii.2008-08-04 15:30:00
În contextul acţiunilor de sprijin pe care Guvernul Republicii Moldova îl acordă sinistraţilor de pe urma inundaţiilor produse în ultimele zile pe teritoriul ţării, MAEIE a luat decizia de a oferi ajutor financiar celor ce au avut de suferit drept consecinţă a calamităţilor naturale.2008-07-30 13:36:00
În cadrul vizitei de lucru la Madrid, din 29 iulie 2008, Viceministrul afacerilor externe şi integrării europene, Valeriu Ostalep, a avut întrevederi cu omologul său spaniol, Angel Lossada Torres-Quevedo, Secretarul general pentru Uniunea Europeană, Miguel Angel Navarro, şi Directorul general pentru afaceri consulare, Miguel Angel de Frutos.2008-07-30 10:09:00
La 29 iulie 2008, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, se va afla la Madrid, unde vor avea loc consultări politice bilaterale moldo-spaniole. 2008-07-28 11:01:00
Astăzi, la MAEIE a avut loc întrevederea dlui Valeriu Ostalep Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dl Filip Teodorescu Ambasadorul României la Chişinău şi dna Jovanina Docova, Însărcinat cu afaceri a.i. al Republicii Bulgaria în Republica Moldova2008-07-23 18:19:00
Viceprim-ministrul Andrei Stratan, ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene a avut astăzi o întrevedere cu Primoz Seligo, Ambasador Extraordinar si Plenipotenţiar al Republicii Slovenia in Republica Moldova cu sediul la Kiev.2008-07-21 17:37:00
Pagina a fost vizitată 214807 ori
Site-ul a fost vizitat de 1596532 persoane
Site-ul este folosit de 29 persoane
Site-ul a fost accesat de 2394627 ori.