Interviuri, articole
Viceministrul Natalia GHERMAN despre migraţie, Radio Europa Liberă
http://www.europalibera.org/content/article/24360605.html
(...) Cum ar putea totuşi Guvernul să tragă foloase de pe urma acestui exod al moldovenilor. Europa Liberă a căutat să afle de la Natalia Gherman, viceministru al Afacerilor Externe.
Natalia Gherman: „Migraţia este şi o problemă, dar şi o oportunitate. În sfârşit, Guvernul Republicii Moldova este determinat să extindă cooperarea cu diasporele, cu comunităţile de peste hotarele ţării pentru a-i atrage pentru dezvoltarea ţării din toate punctele de vedere. Şi nu în ultimă instanţă din punct de vedere economic.”
Europa Liberă: Ceea ce am înţeles de la cei care sunt peste hotare, că ei insistă asupra creării unui minister. Decizia autorităţilor moldave a fost ca să creeze o agenţie pentru diasporă.
Natalia Gherman: „Nu cred că problema este în denumire. Într-adevăr vorbim despre crearea unei agenţii pentru relaţiile cu diaspora moldovenească peste hotarele ţării. Contează ce program de activitate va avea agenţia noastră, care va fi dinamica interacţiunii cu diasporele moldoveneşti peste hotare şi cel mai important - care va fi atitudinea moldovenilor, care se află la moment peste hotarele ţării vis-a-vis de cooperarea cu acest nou instrument despre care vorbim.”
Europa Liberă: Nu o singură dată am auzit de la autorităţile portugheze, sau cele italiene, sau cele elene că imaginea Republicii Moldova ar fi avut de câştigat şi de pe urma a ceea ce fac moldovenii acolo unde muncesc.
Natalia Gherman: „Am participat la reuniunea înalţilor funcţionari în domeniul vizelor între Republica Moldova şi Uniunea Europeană, care a avut loc la Bruxelles în contextul dialogului privind liberalizarea regimului de vize pentru moldoveni şi am prezentat anumite statistici, date relevante, pe care le-am obţinut de la ambasadele Republicii Moldova în ţările membre ale Uniunii Europene. Statistica prezentată a fost de fapt în evoluţie, anii cuprinşi au fost 2006 până în 2011.
Cifrele arată foarte clar că procentajul migranţilor moldoveni, care sunt ilegal pe teritoriul statelor membre ale Uniunii Europene este în descreştere foarte evidentă. Actele criminale, fraude comise pe teritoriul acestor ţări nu sunt semnificative în tabloul general, prezentat de autorităţile ţărilor care găzduiesc comunităţile moldovenilor.
Şi ceea ce este foarte important pentru succesul procesului de liberalizare a regimului de vize este faptul că din numeroasele comunităţi ale moldovenilor, care sunt oficial înregistrate în asemenea ţări, precum Italia, Germania, Spania, Portugalia un procentaj extrem de mic sunt solicitanţi de azil. Vă dau şi un exemplu concret: în anul 2010 în Italia au fost oficial înregistraţi 110 mii 856 de moldoveni, din care doar 14 au solicitat azil. Deci, ceea ce înseamnă că moldovenii sunt plecaţi peste hotarele ţării pentru a căuta locuri de muncă şi nu pentru a solicita azil.”
Europa Liberă: Au nevoie şi de protejare muncind acolo peste hotare moldovenii?
Natalia Gherman: „Bineînţeles.”
Europa Liberă: Atâtea acorduri bilaterale, despre care s-a vorbit foarte mult, interguvernamentale cu ţările, unde moldovenii se află în număr foarte mare, ar trebui să fie duse la bun sfârşit.
Natalia Gherman: „Aceasta metodă de protejare a drepturilor moldovenilor care muncesc peste hotare, şi anume prin încheierea acordurilor de protecţie socială va fi continuată de Guvernul Republicii Moldova şi pe viitor. Prin intermediul acestor acorduri în primul rând se recunoaşte statutul migranţilor moldoveni pe teritoriul ţărilor respective şi sunt protejate drepturile lor elementare. Deja avem acorduri încheiate cu mai multe ţări - cu Austria, cu Portugalia, cu Luxemburg. Se va semna în zilele apropiate cu Estonia.”
Europa Liberă: Bine, dar nu există cu Italia, cu Israel, cu Grecia.
Natalia Gherman: „Suntem în proces de negociere a unor asemenea acorduri, inclusiv cu aceste ţări. Magnitudinea problemelor şi celorlalte aspecte este destul de impunătoare. Procesul de negocieri cu ţările, unde avem comunităţile importante, mari de moldoveni este puţin mai îndelungat şi puţin mai complicat. Vom continua eforturile până la atingerea obiectivului propus.”

















