Apariţii media

06.12.2009

Relaţiile dintre Republica Moldova şi Ucraina: viziunea diplomaţiei moldoveneşti

Corneliu RUSNAC, moderator IMEDIA : Bună ziua, stimaţi ascultători, sunt Corneliu Rusnac şi, ca de obicei la această oră, vă invit la o emisiune de discuţii pe teme de politică externă, realizată cu suportul „Asociaţiei pentru Politică Externă” şi finanţată de Fundaţia „Friedrich Ebert”.

În emisiunea de astăzi vreau să vă prezint o discuţie cu Andrei Popov, ministru adjunct al Afacerilor Externe. Domnule Andrei Popov, bine aţi venit la noi în studio.

Andrei POPOV, ministru adjunct de externe: Bună ziua, bine v-am găsit!

Corneliu RUSNAC: Recent aţi vizitat Ucraina, unde v-aţi întâlnit cu colegii de la Kiev. Despre ce s-a discutat în cadrul acestei întâlniri care a avut loc, de altfel, după o pauză considerabilă?

1. Vizita la Kiev a dl Andrei Popov, ministru adjunct de externe

Andrei POPOV: Da, într-adevăr, acum o săptămână am purtat la Kiev consultări bilaterale cu partea ucraineană, întâi la nivelul experţilor, după care am avut o rundă întreagă de consultări cu omologul meu, Viceministrul ucrainean de externe Constantin Eliseev. În cadrul acestor discuţii am abordat tot spectrul problematicii cooperării dintre Moldova şi Ucraina şi am încercat să tatonăm terenul în vederea identificării unor formule de compromis reciproc acceptabil şi avantajos, pentru a oferi decidenţilor politici din cele două state soluţii concrete de scoatere din impas a raporturilor moldo-ucrainene, care de aproape un deceniu practic se află prizoniere a câtorva „noduri” nesoluţionate, în special legate de reglementarea raporturilor de proprietate şi finalizarea proceselor de demarcare a frontierei.

Au fost consultări foarte complexe în cadrul cărora am abordat punct cu punct aceste probleme nesoluţionate şi cred că am făcut un pas important spre identificarea unor soluţii de compromis. Va lua ceva timp să conturăm aceste propuneri de compromis. Dar cred că este important să spunem ascultătorilor că între statele noastre există interese strategice convergente – vorbesc şi de promovarea obiectivului comun de integrare europeană, şi de necesitatea de a conjuga eforturile pentru a reglementa conflictul transnistrean, şi interesul Republicii Moldova de a coopera cu Ucraina în vederea asigurării securităţii noastre energetice. Această coincidenţă de interese şi obiective ar fi trebuit să ne apropie şi să creeze premise fireşti pentru edificarea unui parteneriat strategic veritabil dintre Moldova şi Ucraina. Dar în realitate, până în prezent noi suntem destul de departe de a avea o relaţie de încredere şi de deschidere. În mod paradoxal, cu toate că Moldova are doar doi vecini – România şi Ucraina – cu nici unul dintre ei nu am reuşit să stabilim raporturi de parteneriat real, de parteneriat strategic. În loc să ne concentrăm pe subiecte mari, să atragem investiţii, să promovăm interese comune, să coordonăm agendele noastre de integrare europeană, să sporim implicarea constructivă a Ucrainei în eforturile de reglementare a conflictului transnistrean, noi toţi aceşti ani ne-am împotmolit în nişte chestiuni care nu sunt neapărat mărunte, cum am fost citat eronat odată, ci pe chestiuni pe care, când le pui în balanţă şi vezi ce pierde Republica Moldova, şi Ucraina, în situaţia în care nu reuşesc să se concentreze pe probleme mari, vezi că este un cost de oportunitate foarte şi foarte mare pentru Republica Moldova şi percepţia pe exterior este că Moldova, totuşi, ceva se întâmplă cu acest stat, dacă după atâţia şi atâţia ani, după atâtea administraţii care s-au schimbat el nu reuşeşte să găsească un „modus vivendi” pentru a trece din perioada post-sovietică şi să se concentreze pe edificarea unor relaţii moderne.

Trebuie să spargem cercul vicios al logicii „lose-lose”, să ieşim din tranşee, şi în numele intereselor majore care trebuie să ne unească, să construim relaţia bazată pe paradigma „win-win”. Schimbarea guvernării la Chişinău, adoptarea unor abordări pragmatice în raporturile cu vecinii şi cu partenerii externi, asumarea unui curs de politică externă dinamic şi previzibil, în opinia mea creează premise încurajatoare pentru ca împreună să calificăm această fereastră de oportunitate şi să scoatem din impas relaţiile dintre Moldova şi Ucraina.

Corneliu RUSNAC: Dar care sunt în prezent problemele cele mai spinoase în relaţia dintre Republica Moldova şi Ucraina? Haideţi să le luăm pe rând, să începem cu demarcarea.

2. Problemele spinoase în relaţia dintre R. Moldova şi Ucraina

Andrei POPOV: Frontiera moldo-ucraineană este una relativ lunga - 1222 de kilometri. Ea se împarte în trei sectoare. De la nord-vest, de la Criva, raionul Briceni, pe Prut, ea merge 300 kilometri până în est, după care 450 kilometri este sectorul centru, sectorul transnistrean, şi coboară în jos, de la Palanca până la Giurgiuleşti şi acolo sunt 470 kilometri.

În perioada sovietici, aceasta a fost o frontiera mai mult convenţională. Era o frontieră administrativă internă, ea nu a fost marcată cu niciun fel de semne de frontieră. După 1991, a trebuit ca împreună să transpunem pe hărţi linia acestei frontiere administrative – practic, să construim o nouă frontieră, aşa cum se cuvine să fie între două state independente. Acest proces se numeşte delimitarea. Şi acest proces nu a fost unul uşor, a durat ani de zile, din 1995, când s-a constituit comisia de delimitare, până în 1999 când, în rezultatul mai multor compromisuri, s-a ajuns semnarea Tratatului cu privire la frontiera de stat care a fost ratificat de Parlament în anul 2001.

Odată ratificat, Tratatul de frontiera a devenit un document fundamental interstatal, care, de altfel, conform principiilor dreptului internaţional, nu poate fi denunţat unilateral. Aceasta este o realitate. Şi toate angajamentele pe care le avem noi asumate în acest Tratat sunt angajamente ale Republicii Moldova, nu ţin de cine guvernează la Chişinău, care este alianţa sau culoarea guvernării.

Începând cu 2002, am trecut la faza a doua şi anume la demararea frontierei, ce presupune transpunerea şi marcarea pe teren a liniei convenite pe hărţi. Se instalează stâlpi de frontieră.

La ora actuala, procesul de demarcare a fost, practic, finalizat la nord, cu excepţia punctului centralei şi barajului de Nistru de la Novodnestrovsk sau Dnestrovsc, în raionului Ocniţa, Naslavcea. La fel şi în sud - practic,, integral a fost finalizată demarcarea cu excepţia a doua câtorva puncte încă neconvenite, restul porţiunii de 470 de kilometri a fost demarcat. Dar din cele mai sensibile zone au mai rămas o porţiune de câteva sute de metri de frontiera încă nedemarcate la Giurgiuleşti şi punctul de trecere de la Palanca. Acolo urmează să găsim soluţii de compromis şi să finalizăm procesul de demarcare, astfel încât – foarte important – Moldova să aibă confirmat, inclusiv prin stâlpii de frontieră, accesul la Dunăre de 430 de metri, stipulat de Tratat şi care este esenţial pentru buna funcţionare a portului şi terminalului de la Giurgiuleşti.

La fel, este o problemă la Palanca – este necesar de finalizat procesul de demarcare, dar şi de dus până la capăt angajamentul asumat de Republica Moldova de a transfera în proprietatea Ucrainei nu doar asfaltul şi suprafaţa terenului aferent al drumului de 7,7 kilometri (care este o porţiune din drumul de 300 de kilometri dintre Odesa şi Reni), dar şi de clarificat situaţia cu terenul aferent, care în conformitate cu Tratatul din 2001, se transferă în proprietatea Ucrainei. De altfel, atenţie – chiar cei care astăzi încearcă să politizeze acest subiect şi stârnesc tot felul de speculaţii, în februarie 2002 deja au transmis suprafaţa drumului şi a terenului aferent în proprietatea Ucrainei. Deci, s-a transmis suprafaţa, fără însă a fi transmis şi terenul de sub acest drum. E o problemă mai complicată, poate, de înţeles.

Dar ce este important de reţinut, este că problema se examinează de o manieră cât se poate de serioasă şi responsabilă, astfel încât să ne asigurăm că transmiterea terenului în proprietatea Ucrainei pe care Moldova o data şi o dată trebuie să o facă în conformitate cu Tratatul de frontieră, să nu afecteze viaţa oamenilor din Palanca; ca ei să aibă posibilitatea să traverseze drumul în locuri special amenajate şi să-şi cultive terenurile care se află dincolo de drum. Este vorba şi de amenajarea unor treceri de pietoni, unor semafoare, precum şi a unor pasaje subterane. Mă întreb, de ce acest lucru nu s-a făcut până acum? Am iniţiat deja contactele în acest sens dintre agenţiile de resort din cele doua ţări. Ne consultăm cu cetăţenii satului Palanca. Nu exclud că va fi nevoie să convenim asupra unor amendamente la acordul interguvernamental privind regimul de utilizare a acestui drum, astfel încât interesele cetăţenilor să fie maximal protejate. Dar, ca un stat european, trebuie să ne respectăm obligaţiile şi, de acea, după ce soluţionăm toate problemele la care m-am referit, va trebui să transmitem Ucrainei Actul cu privire la proprietatea asupra terenului de sub acest drum.

Corneliu RUSNAC: Cum stau lucrurile la cel de-al treilea sector al frontierei, sectorul transnistrean? Aţi convenit cu partea ucraineană că veţi demara procesul de demarcare şi a acestui segment?

Andrei POPOV: Într-adevăr, am convenit de principiu că a venit timpul să ne găsim o soluţie practică, inclusiv în ceea ce priveşte implicarea reprezentanţilor regiunii transnistrene, în primul rând reprezentanţii organelor cadastrale, în procesul de demarcare şi, doi, să implicăm şi misiunea de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană EUBAM în procesul de demarcare pe teren, astfel încât acest proces să fie desfăşurat în conformitate cu standardele europene în materie şi acesta a fost unul dintre subiectele discuţiilor purtate la Kiev.

La Kiev am ajuns cu maşina şi am călătorit de la punctul de trecere Platonovo până la şoseaua modernă Odesa-Kiev, punctul de legătură Liuboşevka, 90 de kilometri pe un drum incredibil, din secolul XIX, plin de gropi, neluminat... Voi spune doar un lucru: pe parcursul ultimilor ani, dar în particular pe parcursul ultimului deceniu, nu doar din cauza nesoluţionării conflictului transnistrean, dar şi din cauza incapacităţii celor două capitale – Kiev şi Chişinău – să se concentreze pe construcţii, pe proiecte de investiţii, am ajuns în situaţia în care magistralele principale ocolesc Republica Moldova, în loc ca Republica Moldova să devină într-adevăr un stat de tranzit, să lege România de Ucraine, Estul de Vest.

Cu toate că fluxul de mărfuri dintre Ucraina şi România este în continuă creştere, dar acest flux începe să ocolească Republica Moldova, şi pe la nord, şi pe la sud, mai ales după ce a fost dată în exploatare şoseaua modernă Odesa-Kiev şi după ce au început să se construiască nişte drumuri moderne în zona carpatină – în regiunea Cernăuţi, Viniţa, unde se fac legături cu Moldova românească, există riscul ca Moldova să devină o pată albă şi să fie ocolită de marile fluxuri. Şi este foarte uşor să pierzi acest statut de ţară de tranzit şi foarte greu să-l recapeţi. Şi starea de hal fără de hal în care se află porţiunea de drum între Platonovo şi Liubaşenko, cei 90 de kilometri pe care cred că mulţi dintre ascultători le-au parcurs cu maşina sau cu autobuzul, în mod simbolic reflectă starea în care sunt astăzi raporturile dintre Moldova şi Ucraina.

La fel cum ele sunt reflectate şi de absenţa unor legături aeriene directe dintre cele două capitale. În loc să zbori 50 de minute de la Kiev la Chişinău, cetăţenii sunt nevoiţi să se chinuie pe drum, ocolind pe la Palanca şi mergând câte 10 ore cu maşina, sau cu trenul să facă 18-20 de ore. Sigur, o asemenea stare de comunicare nu poate decât să prevină cooperarea normală şi edificarea a ceea ce ne-am propus să facem – a unui parteneriat strategic cu vecinul nostru din Est. Însă sunt optimist. Pornind de la voinţa politică şi la Chişinău, şi la Kiev, cred că sunt premise bune ca, după ce am relansat relaţia cu România, să facem acelaşi lucru cu cel de al doilea vecin al nostru, cu Ucraina.

Corneliu RUSNAC: Ca să discutăm puţin şi despre situaţia proprietăţilor moldoveneşti în Ucraina, când ar putea fi rezolvată definitiv această problemă, adică problema proprietăţilor moldoveneşti în Ucraina, şi care este situaţia acestora în prezent?

Andrei POPOV: Da, foarte bune că aţi pomenit şi de celălalt aspect al problematicii moldo-ucrainene, şi anume de reglementarea raporturilor de proprietate. Într-adevăr, istoric, din timpurile Uniunii Sovietice, diferite instituţii şi întreprinderi care erau în jurisdicţia republicii sovietice socialiste moldoveneşti au făcut investiţii importante în primul rând pe litoralul Mării Negre, la staţiunile de odihnă Koblevo, dar şi în Sergheevka, dar şi în Zatoka. Unele au fost făcute de sindicate, altele de diferite uzine, care după destrămarea Uniunii Sovietice şi proclamarea independenţei de către Ucraina şi Republica Moldova au rămas cu un statut juridic nedefinit.

Pe de o parte, există clar documentaţia pe majoritatea acestor obiecte, că Moldova şi întreprinderile moldoveneşti au investit în construirea lor, pe de altă parte, procesul de transmitere a acestora în proprietatea Republicii Moldova a fost sistat de câţiva ani de zile, partea ucraineană condiţionând avansarea pe acest proces de respectarea de către Republica Moldova a angajamentelor asumate în cadrul Tratatului cu privire la frontieră şi în cadrul diferitelor comisii de cooperare.

De altfel, în cadrul ultimei comisii interguvernamentale de cooperare comercial-economică, care a avut loc la Kiev în luna mai 2006, au fost luate mai multe angajamente de partea moldovenească care până în prezent nu au fost realizate şi ucrainenii, într-un mod parţial explicabil, condiţionează reluarea activităţii acestei comisii de îndeplinirea tuturor angajamentelor care ni le-am asumat, dar nu le-am respectat.

Cred că şi aici am găsit un punct de vedere comun. Am adus la Kiev cu mine scrisoarea din partea noului copreşedinte al acestei comisii din partea Republicii Moldova, viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Valeriu Lazăr, cu privire la interesul Republicii Moldova de a relua cât mai curând posibil activitatea acestei comisii. Cred că se creează premise bune, ca şi pe dosarul proprietăţilor Republicii Moldova, este vorba de peste 100 de obiecte. În privinţa a 47 din ele practic toată documentaţia este gata. Şi e nevoie de o lumină verde din partea decidenţilor politici din Ucraina şi în contextul relansării relaţiilor moldo-ucrainene cred că în următoarele luni vom avea progrese importante şi pe această direcţie – a confirmării drepturilor de proprietate moldoveneşti şi transmitere a acestor obiective în proprietatea posesorilor săi de drept.

Există şi un alt punct nevralgic – staţia barajul de la Novodnestrovsk, statutul juridic al căreia este mai complicat. A fost un baraj de subordine dublă – atât unională, cât şi din bugetul Ucrainei. În anii de după independenţă, Ucraina a investit în finalizarea acestui baraj, a mai schimbat natura şi destinaţia lui, construind şi o staţie de producere a energiei electrice, integrând-o într-un complex cu alte două obiective economice mult mai mari care se află mai la nord pe teritoriul ucrainean. Dar acolo, dincolo de raporturile de proprietate care trebuiesc clarificate, este şi problema demarcării frontierei, asupra căreia negociem la ora actuală. Şi cu siguranţă, în pofida speculaţiilor, există un acord de principiu că frontiera va trece, în conformitate cu principiile şi prevederile Tratatului, nu pe teritoriul Republicii Moldova, ci pe mijlocul acestui baraj, pe axa lui tehnologică. Şi, în paralel, trebuie să examinăm foarte atent consecinţele asupra mediului înconjurător în bazinul râului Nistru. Căci există anumite calcule şi studii care spun că demararea activităţii acestui sistem integrat, din care barajul este doar o părticică, celelalte două piese integrante ale acestui complex sunt pe teritoriul ucrainean – deci, dacă ele vor lucra la turaţii maxime, impactul asupra echilibrului ecologic în bazinul Mării Negre va fi unul advers.

Am convenit cu partea ucraineană chiar în cadrul vizitei mele la Kiev să invităm expertiza europeană şi să conectăm instrumentele existente în cadrul Parteneriatului Estic pentru a asigura ca activitatea economică să nu aducă prejudicii mediului înconjurător şi să lansăm programe de recuperare ecologică, pentru a neutraliza eventualul impact nociv, care este un aspect foarte important şi este în vizorul Chişinăului.

Faptul că am convenit, pentru prima dată, să ne adresăm de comun acord structurilor europene ca ei să trimită experţi, să facă o expertizare fundamentală şi să implicăm instrumente de finanţare pe linia Parteneriatului Estic este un lucru greu de trecut cu vederea şi unul foarte important.

Dar nu e vorba doar de Novodnestrovsk, când vorbim despre ecologie, este vorba şi de staţiile de epurare de la Soroca. Începând cu anul 2002, toate deşeurile şi tot sistemul de canalizare al oraşului Soroca – trebuie să o spunem – se revarsă direct, fără a fi filtrate, în râul Nistru. Şi este un angajament al Republicii Moldova să amelioreze situaţia cât mai rapid. Din păcate, pe parcursul ultimilor ani, nu s-a reuşit identificarea unor soluţii funcţionale. Vom intensifica activităţile în acest domeniu, astfel încât cetăţenii care locuiesc de ambele maluri ale Nistrului să nu mai consume apă contaminată din Nistru.

Un alt subiect pe care l-am abordat punctual cu diplomaţii ucraineni şi cu omologul, Viceministrul ucrainean Constantin Eliseev, a fost legat de excluderea definitivă a Republicii Moldova din lista statelor cetăţenii cărora sunt obligaţi să facă dovadă că posedă suma de 1200 de euro la intrarea în Ucraina. Ştim că în luna mai Guvernul ucrainean a adoptat o asemenea decizie. Pentru alte state vizate, decizia este deja în vigoare, cetăţenii altor state – şi este vorba de circa 80 de state – atunci când intră pe teritoriul Ucrainei, trebuie să dea dovada că sunt în posesia unor mijloace financiare suficiente – de 1200 de euro. Dar pentru Republica Moldova intrarea în vigoare a acestei măsuri a fost suspendată începând cu luna august. Ne aducem aminte demersurile domnului prim-ministru, atunci lider al unui partid de opoziţie, Vlad Filat, şi de fapt şi întreaga Alianţă a susţinut aceste demersuri, şi Guvernul de atunci a intervenit – nu cred că ar trebui să ne luptăm pentru întâietate. Important e că atunci, în luna august, s-a reuşit suspendarea intrării în vigoare a acestei măsuri, care, cu siguranţă, ar fi afectat zeci de mii de cetăţeni ai Republicii Moldova care anual călătoresc în Ucraina.

Dar acum mergem mai departe, am discutat un plan de acţiuni concret, cu privire la eliminarea definitivă a Moldovei din această listă, astfel încât să nu existe riscul ca această măsură să poată fi activată.

Deci vedem, am descris doar principalele puncte ale raporturilor moldo-ucrainene – demarcarea, proprietăţile, relaţiile comercial-economice, regimul călătoriei cetăţenilor. Dar e un bagaj foarte greu. Şi cred că trebuie să găsim nu doar voinţă politică, dar şi înţelepciune şi la Kiev, şi la Chişinău, ca de o manieră, repet, modernă şi europeană, să găsim soluţii de compromis. Nici un stat nu va putea să atingă maximum de obiective şi celălalt doar să piardă. Trebuie să găsim o balanţă, un compromis, aşa cum fac statele europene şi după aceasta să ne concentrăm într-adevăr pe proiecte mari, pe atragerea investiţiilor, pe cooperarea în cadrul diferitelor organizaţii regionale, în reglementarea conflictului transnistrean şi, cu siguranţă, în coordonarea eforturilor noastre în obţinerea unor condiţii maximal favorabile în raport cu UE – şi în materie de liberalizare a regimului de vize şi atunci când negociem despre acordul politic de asociere, şi în ceea ce priveşte regimul de comerţ liber aprofundat şi cuprinzător.

Corneliu RUSNAC: Să trecem acum puţin şi la alt subiect – acum câteva zile la Atena, în Grecia, avut loc ministeriala anuală a OSCE, unde a participat şi o delegaţie a Republicii Moldova, în frunte cu domnul ministru de Externe, Iurie Leancă. În discursul său de la Atena, domnul Leancă a reiterat solicitarea mai veche de retragere a trupelor ruse din Republica Moldova şi înlocuirea căştilor albastre ruseşti cu un contingent multinaţional de observatori civili. De asemenea, s-a accentual că conflictul transnistrean trebuie rezolvat neapărat în formatul 5+2. Aceste accente puse de domnul ministru înseamnă cumva că trebuie să ne aşteptăm la o reevaluare a modului de soluţionare a conflictului transnistrean?

3. Reevaluarea modului de soluţionare a conflictului transnistrean

Andrei POPOV: Am participat împreună cu ministrul Afacerilor Externe la ministeriala OSCE de la Atena şi problematica retragerii trupelor ruse, care nu este doar o solicitare a Republicii Moldova, este de fapt un angajament asumat de către Federaţia Rusă, o prevedere a dreptului internaţional şi a Constituţiei Republicii Moldova care interzice staţionarea trupelor străine pe teritoriul Republicii Moldova. A fost un aspect important al prezentării ministrului de Externe şi a agendei discuţiilor bilaterale pe care ministrul Iurie Leancă le-a avut cu mai mulţi omologi din diferite state europene, dar pe lângă acest aspect s-a vorbit şi despre noile abordări ale Chişinăului cu privire la reglementarea conflictului transnistrean.

În primul rând, cred că principala notă de schimbare în abordarea faţă de conflictul transnistrean este că trebuie să fie o problemă cu adevărat naţională. Nu trebuie să fie apanajul, monopolul unui singur partid, între altele trebuie să facem ca reglementarea durabilă a conflictului transnistrean să devină o prioritate strategică a întregii guvernări, a întregii societăţi şi nimeni nu are dreptul să aibă monopol pe această problematică.

Pentru aceasta, pentru a avansa real, nu în declaraţii, dar în acţiuni şi în fapte, spre reintegrarea Republicii Moldova, este foarte important să nu ne îmbătăm cu apă rece şi să nu ne fixăm obiective nerealizabile. Să nu tratăm reglementarea conflictului ca o campanie, ca un obiectiv electoral care trebuie realizat într-o jumătate de an sau într-un an de zile, ci – atenţie – să construim reglementarea. Şi construcţia începe pe malul drept al Republicii Moldova şi este un angajament şi un obiectiv să transformăm contextul intern pentru reglementarea conflictului transnistrean prin atractivitatea Republicii Moldova.

Este foarte greu să convingi cetăţenii din stânga Nistrului că este bine să se integreze cu Republica Moldova atunci când cetăţenii care locuiesc aici şi care resimt avantajele sau dezavantajele modului în care se trăieşte în zona controlată de autorităţile constituţionale nu vor să locuiască în Moldova şi îşi caută o viaţă mai bună în străinătate. Atunci când cei care au plecat din Republica Moldova în Italia, Portugalia, Rusia, Spania îşi vor pune problema serios că este bine să se întoarcă, cred că şi locuitorii regiuni transnistrene vor privi cu alţi ochi ideea reintegrării. Şi administraţia de la Tiraspol, mai ales elementele ei care în ruptul capului nu doresc reintegrarea ţării şi doresc să păstreze această stare în care ei controlează totul acolo şi nimeni nu-i controlează pe ei, ei vor avea o marjă de manevră mai îngustă. Din interiorul regiunii va fi o presiune asupra lor şi în asta constă cred schimbarea de acordare.

Reglementarea trebuie construită, şi pe malul drept, prin sporirea atractivităţii Republicii Moldova, şi pe malul stâng, prin deschiderea acestei regiuni şi promovarea unor măsuri de încredere, în reanimarea grupurilor de lucru, în ridicarea obstacolelor care au fost impuse în ultimii ani de zile în calea liberei circulaţii a persoanelor şi bunurilor dintre cele două maluri şi e o componentă internă foarte importantă, alături de componenta externă. Trebuie să ne activizăm eforturile în plan internaţional, să comunicăm mai bine interesele noastre partenerilor noştri, să lucrăm în cadrul formatului 5+2 astfel încât să facem ca obiectivul nostru de a reglementa conflictul transnistrean prin identificarea unui statut al regiunii transnistrene în cadrul Republicii Moldova să fie promovat. Şi atunci când nu ne asumăm obiective nerealiste şi privim acest proces într-adevăr ca un proces, şansele noastre ca să ne întărim poziţiile la negocieri într-adevăr sunt foarte mari.

Despre aceste noi abordări de asemenea ministrul a vorbit în prezentarea sa, dar o atenţie deosebită a fost abordată situaţiei interne, noilor realităţi politice. Şi în discursurile sale, mai mulţi miniştri de Externe au făcut referire inclusiv la acest aspect – că se simte de atitudine la Chişinău şi că noua guvernare de la Chişinău trebuie susţinută de partenerii Republicii Moldova, iar în discuţiile bilaterale subiectul alegerii preşedintelui a fost unul prezent. Sigur, de capacitatea noastră de a finaliza acest proces şi de a alege un preşedinte va depinde şi capacitatea Republicii Moldova ca stat să se concentreze pe proiecte mari, să se concentreze pe construcţie în interesul cetăţenilor şi nu pe discuţii şi dezbateri şi certuri electorale. Societatea este prea divizată. Este timpul să spargem acest cerc vicios şi să începem să ne consolidăm, pentru că nu poate exista o politică externă eficientă şi reuşită fără să existe o politică internă reuşită şi fără ca să existe o consolidare a societăţii cel puţin pe principalele dosare strategice care ţin de interesul naţional fundamental.

Acestea vizează şi integrarea europeană, şi reintegrarea ţării, şi edificarea unei Moldove moderne şi prospere. Schimbările care s-au produs în ultimele luni, faptul că la Chişinău este un Guvern de coaliţie şi că s-a reuşit transferul paşnic, constituţional al puterii şi există şansele ca ideea de coaliţie – de fapt, o normă europeană – să-şi demonstreze viabilitatea, aceste schimbări trezesc interes şi simpatie din partea actorilor externi. Căci reuşita Republicii Moldova în mare parte este un simbol pentru toată regiunea că se poate. Şi de capacitatea de a asigura un climat de stabilitate, de alege un preşedinte va depinde şi succesul Republicii Moldova ca stat.

Corneliu RUSNAC: Din păcate, timpul rezervat emisiunii noastre a expirat. Domnule Viceministru, eu vă mulţumesc foarte mult pentru prezenţa la programul nostru. Stimaţi ascultători, vă reamintesc că aţi ascultat o discuţie cu domnul Viceministru al Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Andrei Popov. Aici punem punct programului nostru de astăzi. Emisiunea a fost realizată cu suportul Asociaţiei pentru Politică Externă şi finanţată de Fundaţia Friedrich Ebert. Eu, Corneliu Rusnac, vă spun la revedere şi vă aştept săptămâna viitoare, la un nou program. Pe curând!