Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova

 
English version
Versiunea moldovenească

Moldova şi integrarea europeană

Despre DIE / Tendinţe şi realizări RM-UE

Tendinţe şi realizări de Integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană


Integrarea Europeană este obiectivul strategic ireversibil al politicii externe şi interne al Republicii Moldova.

Acordul de Parteneriat şi Cooperare (APC) reprezintă baza juridică a relaţiilor dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Acordul a fost semnat la 28 noiembrie 1994 şi a intrat în vigoare la 1 iulie 1998 pentru o durată iniţială de 10 ani. Acest aranjament asigură baza colaborării cu UE în domeniul politic, comercial, economic, juridic, cultural-ştiinţific şi are ca obiective susţinerea Moldovei pentru:

  • consolidarea democraţiei  şi  statului  de  drept  cu   respectarea  drepturilor omului  şi  a minorităţilor prin asigurarea cadrului corespunzător al dialogului politic;
  • dezvoltarea durabilă a economiei şi finalizarea procesului de tranziţie spre economia de piaţă prin promovarea schimburilor comerciale, investiţiilor şi relaţiilor economice armonioase.
 

Relaţiile Moldovei cu Uniunea Europeană sunt instituţionalizate prin intermediul celor trei structuri responsabile pentru intensificarea dialogului politic şi monitorizarea implementării APC: Consiliului de Cooperare RM-UE, Comitetul de Cooperare RM-UE şi Subcomitete de Cooperare RM-UE şi Comitetul de Cooperare Parlamentară RM-UE.

 

Republica Moldova a semnat la 22 februarie 2005 la Bruxelles Planul de Acţiuni RM-UE în cadrul Politicii Europene de Vecinătate (PEV). Planul de Acţiuni RM-UE este un document care include obiective strategice şi acţiuni concrete pentru atingerea acestor obiective. Implementarea Planului de Acţiuni va avansa semnificativ armonizarea legislaţiei Moldovei, a normelor şi standardelor sale cu cele ale UE. Îndeplinirea obiectivelor şi acţiunilor incluse în Planul de Acţiuni va crea condiţii pentru avansarea la un alt grad al relaţiilor cu UE. 

 

Politica de integrare europeană a Moldovei se bazează pe doi piloni principali: (i) realizarea Planului de Acţiuni Moldova-UE şi (ii) valorificarea posibilităţilor ce derivă din participarea Moldovei la iniţiativele regionale din Europa de Sud-Est – Pactul de Stabilitate,  Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP) şi viitorul acord CEFTA modificat. Acestea sunt două  direcţii prioritare ale proceselor de integrare europeană a Moldovei, care deseori se suprapun şi se complementează.

 

Există un consens politic în ceea ce priveşte realizarea celor două obiective prioritare ale Republicii Moldova: integrarea europeană şi reintegrarea ţării.

 

La 24 martie 2005 a fost adoptata a Declaraţia Parlamentului RM privind parteneriatul politic pentru realizarea obiectivelor integrării europene, care prevede consensul larg al celor patru fracţiuni parlamentare în ceea ce priveşte promovarea consecventă şi ireversibilă a cursului strategic spre integrarea europeană. Drept urmare a acestei Declaraţii, Parlamentul RM a adoptat un şir de măsuri legislative importante pentru consolidarea democraţiei şi statului de drept în Republica Moldova, care au fost elaborate cu participarea societăţii civile şi a opoziţiei. 

 

Republica Moldova întreprinde eforturi pentru lansarea pe parcursul anului 2007 a discuţiilor asupra avansării acestui cadru juridic pentru obţinerea de către ţara noastră a unui statut diferit de acel a unui stat vecin.

La 4 mai 2006, Republica Moldova a fost acceptată în calitate de membru cu drepturi depline în cadrul Procesului de Cooperare în Europa Sud Est (SEECP), ceea ce confirmă încă o data apartenenţa Republicii Moldova la spaţiul Sud Est European şi deschide noi perspective cadrului de relaţii între RM şi UE.

 

Pentru consolidarea poziţiei Republicii Moldova în vederea avansării pe calea integrării europene, se impune în primul rând implementarea deplină şi în termenii stabiliţi a Planului de Acţiuni RM-UE.

 

În plan instituţional a fost stabilit mecanismul de coordonare şi monitorizare a implementării Planului de Acţiuni, prin crearea celor patru Comisii Interministeriale, activitatea cărora este coordonată de patru ministere cadru. Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene îi revine rolul de monitorizare şi coordonare generală.

 

În cadrul procesului de implementare a Planului de Acţiuni atribuim o importanţă deosebită procesul de coordonare a reformelor în conformitate cu standardele experienţa statelor membre ale Uniunii Europene. În special, în calitate de priorităţi au fost identificate următoarele domenii:

  1. Aprofundarea procesului de reformare a sistemului naţional al justiţiei, prin elaborarea unei strategii complexe de reformare pe termen scurt, mediu şi lung, precum şi a unui program de finanţare.
  2. Elaborarea unei strategii de informare şi comunicare în domeniul integrării europene.
  3. Instituirea unui dialog durabil cu societatea civilă în procesul de realizare a reformelor.
  4. Asigurarea libertăţi de exprimare şi mass-mediei.
  5. Stabilirea relaţiilor de cooperare bilaterale cu statele membre ale UE în vedere implementării reformelor în domeniul afacerilor interne.
  6. Îmbunătăţirea managementului frontierelor cu sprijinul Misiunii UE de Asistenţă la frontiera Moldo-ucraineană (EUBAM), inclusiv pe segmentul transnistrean.
  7. Semnarea acordurilor de facilitare a regimului de vize şi readmisiei cu UE
  8. Obţinerea Preferinţelor Comerciale Autonome prin semnarea unui acord în acest sens cu între Republica Moldova şi Comunitatea Europeană.
  9. Iniţierea negocierilor asupra unui nou acord între Republica Moldova şi Comunitatea Europeană, care va oferi o perspectivă clară de aderare la Uniunea Europeană.
 

Evenimente

 
Pagina a fost vizitată 139604 ori
Site-ul a fost vizitat de 1814126 persoane
Site-ul este folosit de 98 persoane
Site-ul a fost accesat de 2696580 ori.
   
© 2006—2008
MAEIE