Evenimentele săptămînii

Viceprim-ministrul, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, Iurie Leancă, va efectua o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii la invitaţia Secretarului de Stat al SUA, Hillary R. Clinton, în perioada 19-20 martie 2012. Vizita se înscrie în contextul general de celebrare a aniversării a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice între Republica Moldova şi Statele Unite ale Americii, marcată pe 28 februarie 2012, şi reflectă dorinţă noastră de a consolida relaţiile de parteneriat între Moldova şi SUA în domeniile de interes comun. Pe lîngă întrevederea la Secretarul de Stat Hillary Clinton, Ministrul Iurie Leanca va avea o serie de întrevederi la Departamentul de Stat, Consiliul Naţional de Securitate şi Congresul SUA în scopul asigurării sprijinului continuu al partenerilor americani pentru reformele desfăşurate în Republica Moldova şi pentru opţiunea europeană a ţării noastre. De asemenea, oficialul moldovean va rosti un discurs la tema priorităţilor politicii externe a RM în cadrul conferinţei organizate de influentul centru de analiză politică „Atlantic Council”. Vizita Ministrului Leancă continuă ritmul ascendent al dialogului politic bilateral, iniţiat de vizita în SUA a Prim-ministrului Vladimir Filat în anul 2010, urmată de vizitele la Chişinău întreprinse în anul 2011 de Vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden şi Senatorul John McCain.

Vineri, 16 martie, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, va efectua o vizită de lucru la Copenhaga, la invitaţia Ministrului pentru Afaceri Europene al Regatului Danemarcei, Nicolai Wammen. În cadrul vizitei şeful diplomaţiei moldovene va mai avea întrevederi cu Vibeke Rovsing Lauritzen, Ambasador, Subsecretar pentru Comerţ al Consiliului pentru Comerţ de pe lângă Ministerul Afacerilor Externe danez, precum şi cu membri ai Comitetului European şi ai Comitetului pentru Politică Externă ale Parlamentului danez. Un element important al discuţiilor Ministrului de externe moldovean la Copenhaga îl va constitui subiectul integrării europene a Republicii Moldova, Danemarca deţinând Preşedinţia rotativă a Uniunii Europene în primul semestru al anului curent. Finalizarea în prima jumătate a anului curent a primei etape a dialogului privind regimul de vize, avansarea în negocierea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, consolidarea cooperării în domeniul politic, precum şi semnarea în timpul cel mai apropiat a Acordului privind Spaţiul Aerian Comun între Republica Moldova şi Uniunea Europeană vor structura agenda dialogului cu autorităţile daneze responsabile de coordonarea priorităţilor Preşedinţiei Uniunii Europene. De asemenea, discuţiile se vor concentra pe subiecte ce ţin de intensificarea relaţiilor bilaterale şi evaluarea principalelor aspecte care definesc cadrul de cooperare la nivelul celor două ţări. Părţile vor efectua o analiză a situaţiei social-politice şi social-economice din cele două ţări, precum şi a stării actuale şi a perspectivelor colaborării moldo-daneze la nivel bilateral şi multilateral, inclusiv în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Pe data de 28 februarie 2012, la Chişinău se va desfăşura masa rotundă internaţională "Contribuţia Partenerilor Estici la Programul de la Stockholm", la care vor participa Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi Directorul general al Serviciului pentru Afaceri Interne al Comisiei Europene, Stefano Manservisi. Evenimentul este organizat la iniţiativa Guvernului Republicii Moldova şi îşi propune să evalueze implementarea recomandărilor-cheie ale Conferinţei Internaţionale "Contribuţia Partenerilor Estici la Programul de la Stockholm: Sinergii pentru îmbunătăţirea mobilităţii şi consolidarea securităţii" (desfăşurată la Chişinău pe 24-25 ianuarie 2011). De asemenea, întrunirea va constitui o platformă pentru discuţii între Partenerii Estici şi UE în scopul identificării domeniilor posibile de cooperare şi a acţiunilor comune în cadrul Programului de la Stockholm al UE privind justiţia şi afacerile interne. Jurnaliştii sunt invitaţi la deschiderea evenimentului, cu începere de la ora 9:00, în Sala Albă a Hotelului Codru. La ora 9:30, în Sala Roz, Natalia Gherman şi Stefano Manservisi vor susţine o conferinţă de presă comună.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a participat în perioada 3-4 februarie curent, la lucrările celei de-a 48-a Conferinţe de Securitate de la München. Acest for prestigios serveşte drept una dintre platformele principale de dialog pe marginea problemelor actuale de securitate internaţională, reunind şefi de state şi guverne, miniştri ai afacerilor externe şi apărării, comunitatea academică. Dezbaterile din acest an au fost axate pe tendinţele în sistemul securităţii euro-atlantice, în particular, perspectivele creării scutului anti-rachetă în Europa, evoluţiile politice în Orientul Mijlociu şi efectele crizei economice mondiale. Pe marginea lucrărilor Conferinţei, şeful diplomaţiei moldoveneşti a avut întrevederi cu Comisarul UE pentru extindere şi vecinătate, Miniştri de externe ai Germaniei, Suediei, Poloniei, Lituaniei, Serbiei, Ministrul pentru afaceri europene al Finlandei, reprezentanţi ai cancelariei federale şi parlamentului german. Vicepremierul Leancă a relatat interlocutorilor despre priorităţile autorităţilor de la Chişinău în dialogul politic UE-Moldova, problematica liberalizării regimului de vize şi altor subiecte de interes comun. De asemenea, a avut loc un schimb de opinii asupra situaţiei politice din Republica Moldova. Din delegaţia moldovenească a făcut parte şi Vicepremierul pentru reintegrare, Eugen Carpov. În cadrul consultărilor purtate cu partenerii internaţionali, oficialul moldovean a prezentat eforturile întreprinse de autorităţile de la Chişinău în vederea avansării procesului de reglementare a conflictului transnistrean şi evoluţiilor în dialogul politic cu Tiraspol.

Ministrul Afacerilor Externe al Ungariei, János Martonyi, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova pe data de 2 februarie 2012, la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă. Şeful diplomaţiei maghiare va avea, în aceeaşi zi, o întrevedere bilaterală cu ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, după care cei doi oficiali vor susţine o conferinţă de presă comună. Ministrul János Martonyi va avea o întrevedere, în cadrul vizitei sale, şi cu Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului, Marian Lupu. Vizita Ministrului de externe maghiar coincide cu marcarea, în acest an, a 20 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre R. Moldova şi Ungaria, unul dintre primele state care a recunoscut independenţa R. Moldova şi a deschis o misiune diplomatică la Chişinău. Reprezentanţii mass media sunt invitaţi la sediul MAEIE (hall, et.I, str. 31 August 1989, nr. 80) la ora 17:40.

Pe data de 31 ianuarie 2012, Ministrul Afacerilor Externe al României, Cristian Diaconescu, va efectua o vizită de lucru la Chişinău. Şeful diplomaţiei române va avea o întrevedere la ora 11:20 (filmări protocolare) cu Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, iar la finalul discuţiilor, la ora 12:00, cei doi oficiali vor susţine o conferinţă de presă comună. Presa este invitată la sediul MAEIE din str. 31 August 1989, 80 (hall, et.I). Aceasta este prima vizită a dlui Cristian Diaconescu în străinătate după investirea sa în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al României la 24 ianuarie 2012, deţinând postul respectiv şi în perioada decembrie 2008 - octombrie 2009.

Viceprim-ministrul, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a efectuat o vizită de lucru la Berlin în perioada 22-23 noiembrie. În seara zilei de 22 noiembrie, şeful diplomaţiei moldoveneşti a participat în calitate de invitat special la Seara parlamentară a Comitetului de Est al Economiei Germane, susţinând discursul introductiv referitor la avantajele politico-economice pentru statele membre ale UE în urma ridicării regimului de vize ţărilor membre ale Parteneriatului Estic. Astfel, au fost impulsionate discuţiile, moderate ulterior la subiect, cu deputaţii prezenţi din cadrul Comisiei pentru politică externă şi Grupului Parlamentar CDU/CSU din Bundestag-ul german, precum şi Directorul pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală din cadrul Directoratului General pentru relaţii Externe din cadrul Comisiei Europene, Gunnar Wiegand. În cadrul discuţiilor au fost conturate disensiunile existente în Bundestag referitor la problematica liberalizării regimului de vize pentru statele din vecinătatea estică a Uniunii Europene, o parte susţinând acest proces, iar alta limitându-se doar la continuarea facilitării acestuia. În context, dl Leancă a solicitat politicienilor germani ca deciziile respective să fie luate în mod individual pentru fiecare stat membru al aranjamentului Parteneriatului Estic, în funcţie de realizarea condiţiilor necesare pentru liberalizarea regimului de vize. Totodată, Vicepremierul moldovean a accentuat că RM depune şi va continua să depună efortul maxim pentru îndeplinirea Planului de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize într-un spaţiu temporar cât mai restrâns. Printre concluziile discuţiilor, partea germană a constatat necesitatea intensificării dialogului privind liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova, recunoscând volumul impunător al realizărilor deja înregistrate de autorităţile moldoveneşti în acest sens. Menţionăm că evenimentul a întrunit circa 170 reprezentanţi la nivel înalt ale cercurilor politice şi economice din RFG, printre aceştia figurând 60 deputaţi din Bundestagul german, ambasadori acreditaţi în RFG, reprezentanţi ai MAE-ului german, conducătorii celor mai importante companii germane precum Metro, KPMG, Thyssen Krupp, SAP, Nordsteam, Südzucker, Daimler, Baier, BASF, Volkswagen, Rewe, Air Berlin, TUI, Deutsche Bank, Commerzbank, etc. Comitetul de Est al Economiei Germane joacă un rol important în cercurile politice şi economice din RFG, fiind un promotor insistent al liberalizării regimului de vize în favoarea creării unui spaţiu economic comun cu statele din vecinătatea estică a Uniunii Europene. La 23 noiembrie, programul vizitei a inclus întrevederi cu dna Emily Haber, Secretar de Stat din cadrul MAE german, cu dl Christoph Heusgen, consilierul pentru politică externă şi de securitate al Cancelarului federal, cu dl Günther Krichbaum, preşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri europene, cu Grupul de Lucru pentru politică externă al Fracţiunii creştin-democrate din Bundestag, cu dl Gernot Erler, Vicepreşedintele Fracţiunii social-democrate din Bundestag, cu dl Manfred Grund, deputat al Bundestagului şi Preşedintele Forumului germano-moldav, cu dl Ruprecht Polenz, Preşedintele Comisiei parlamentare pentru afaceri externe. În cadrul întrevederilor cu oficialii germani, dl Leancă a trecut în revistă eforturile autorităţilor moldoveneşti pentru apropierea de standardele europene, axându-se în mod special asupra întreprinderii acţiunilor necesare pentru lansarea cât mai curând posibilă a negocierilor pe marginea Acordului de Comerţ Liber Aprofundat şi Comprehensiv (DCFTA), precum şi conformarea criteriilor prevăzute în Planul de Acţiuni pentru liberalizarea regimului de vize cu UE. Şeful diplomaţiei moldoveneşti s-a întreţinut şi cu dl Philipp Missfelder, responsabil pentru relaţiile externe al Fracţiunii creştin-democrate din cadrul Budestag-ului, care, printre altele, a informat despre decizia de a vizita Republica Moldova în aprilie anului viitor, fiind însoţit de un impunător grup al oamenilor de afaceri germani pentru a examina la faţa locului posibilităţile reale de investiţii directe în ţara noastră. La finele vizitei, Iurie Leancă a avut o întrevedere cu membrii Consiliului de Conducere al Forumului Germano-moldav, în cadrul căreia Vicepremierul a înmânat în mod oficial „Ordinul de Onoare“ al Republicii Moldova dlui Gernot Erler, Vicepreşedintele Fracţiunii social-democrate din Bundestag, Preşedintele Societăţii „Europa de Sud-est”, şi dlui Harald Berwanger, membru al Consiliului de Conducere al Forumului Germano-moldav, pentru contribuţii deosebite în consolidarea dialogului bilateral moldo-german.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a avut astăzi, 22 noiembrie, o întrevedere cu omologul rus, Serghei Lavrov, aflat în vizită la Chişinău la invitaţia şefului diplomaţiei moldoveneşti. Cei doi oficiali au abordat stadiul actual şi perspectivele de dezvoltare a diverselor aspecte ale dialogului bilateral, precum şi ultimele evoluţii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean. “Este o vizită cu o semnificaţie simbolică întrucât marchează 10 ani de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă. Este important de a menţine dinamica pozitivă a contactelor bilaterale la diferite nivele şi de a continua cooperarea în domeniile de interes comun“, a subliniat ministrul Leancă. În context, Miniştrii au remarcat creşterea substanţială a volumului schimburilor comerciale atestat în anul curent, care au atins nivelul de peste 1 mlrd. dolari SUA. Interlocutorii au abordat şi unele subiecte ce ţin de interacţiunea ambelor state în cadrul CSI. De asemenea, cei doi miniştri au salutat implementarea Programului de colaborare umanitară pe anii 2011-2013, semnat la 29 martie curent în cadrul vizitei la Moscova a ministrului moldovean de Externe, Iu. Leancă, şi au abordat subiectul privind constituirea unei comisii a istoricilor din ambele state. Abordând subiectul transnistrean, Iurie Leancă şi Serghei Lavrov au salutat reluarea negocierilor în formatul 5+2 privind soluţionarea conflictului şi au reiterat importanţa rezolvării acestei probleme în baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova. La finalul convorbirilor oficiale, Iurie Leancă şi Serghei Lavrov au adoptat Declaraţia comună a miniştrilor Afacerilor Externe ai Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse cu prilejul aniversării a 10-a de la semnarea Tratatului de prietenie şi cooperare între cele două ţări, salutând prelungirea acestuia. De asemenea, miniştrii au semnat Acordul de colaborare între MAEIE al RM şi MAE al FR în domeniul arhivelor şi Planul de consultări interministeriale pentru anul 2012.

Programul vizitei la Bruxelles a Viceprim-ministrului, Iurie Leancă, a inclus şi o întrevedere cu Cecilia Malmstrom, Comisar pentru afaceri interne. Ministrul Afacerilor Externe a transmis oficial cel de-al doilea raport de implementare a Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor, elaborat de autorităţile R. Moldova. În acest sens, Comisarul european a apreciat dinamica implementării condiţiilor prevăzute de Planul de acţiuni, precum şi nivelul de organizare al procesului intern de monitorizare permanentă. Totodată, Comisarul a mulţumit autorităţilor RM pentru nivelul înalt de cooperare cu experţii Comisiei Europene care au vizitat Republica Moldova pe parcursul ultimilor săptămâni. Comisia planifică publicarea celui de-al doilea raport de evaluare a implementării primului set de condiţii ale Planului de acţiuni pe parcursul lunii decembrie curent. Totodată, oficialul european a menţionat că statele membre ale UE şi Parlamentul European vor discuta la începutul anului 2012 nivelul de pregătire al Republicii Moldova în vederea trecerii la realizarea cuprinzătoare de către Republica Moldova a celei de-a doua etapă de implementare al Planului de Acţiuni privind liberalizarea vizelor. Tot atunci, Comisia intenţionează să finalizeze studiul de evaluare al impactului migraţional în perspectiva liberalizării vizelor pentru cetăţenii Republicii Moldova. Suplimentar, oficialii au discutat despre buna cooperare în domeniul migraţiei. Comisarul european a menţionat că rezultatele pozitive obţinute în implementarea Parteneriatului de Mobilitate a contribuit la extinderea acestui model de cooperare şi cu alte state din cadrul Parteneriatului Estic.

În zilele de 15-16 noiembrie curent, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Slovenia, Samuel Žbogar, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova, la invitaţia omologului său moldovean, Iurie Leancă. Actuala vizită poartă un caracter simbolic, fiind prima a unui ministru de externe sloven în Republica Moldova de la stabilirea relaţiilor diplomatice. Aceasta reflectă existenţa unui interes reciproc pentru dezvoltarea relaţiilor bilaterale şi promovarea dialogului consecvent între cele două ţări. Programul vizitei cuprinde, pe lângă întrevederea cu Ministrul Iurie Leancă, întâlniri cu Preşedintele interimar, Preşedintele Parlamentului RM, Marian Lupu, şi cu Prim-ministrul RM, Vlad Filat. În cadrul discuţiilor cu oficialii moldoveni urmează a fi abordate subiecte ce ţin de cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale şi a celor regionale, cooperarea sectorială, susţinerea reformelor instituţionale, implementarea proiectelor de asistenţă pentru dezvoltare, modalităţile de preluare a experienţei slovene în procesul de integrare europeană. Şeful diplomaţiei slovene va participa, de asemenea, la ceremonia de inaugurare a unui proiect socio-umanitar care va fi lansat în oraşul Ocniţa. Susţinut financiar de către o organizaţie neguvernamentală pentru asistenţă şi dezvoltare din Slovenia (Slovene Philantropy), proiectul are drept scop facilitarea procesului educaţional şi a integrării sociale a copiilor de vârstă şcolară din raionul Ocniţa. Se estimează că circa 4000 copii de etnie romă şi din familii defavorizate, ori cei rămaşi fără unul sau ambii părinţi, plecaţi la muncă peste hotare, vor beneficia de acest proiect. Pe data de 15 noiembrie, la orele 17:45, reprezentanţii mass-media sunt invitaţi la conferinţa de presă comună a celor doi miniştri de externe. Aceasta se va desfăşura în incinta MAEIE, str. 31 August 1989, 80.

Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Iurie Leancă, a participat la 7 noiembrie 2011, la Bucureşti, la Reuniunea informală a Miniştrilor Afacerilor Externe din statele riverane Dunării. Evenimentul a fost iniţiat de Ministrul român al Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, şi de Vicecancelarul, Ministrul federal de Externe al Austriei, Michael Spindelegger. La reuniune au participat delegaţiile celor 14 state riverane Dunării, Comisiei Europene, preşedinţiei Consiliului UE şi UNESCO, iar agenda acesteia s-a axat pe rolul cooperării macro-regionale pentru aplicarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării (SUERD) în vederea sporirii competitivităţii în regiune prin inovare, cercetare şi transfer de tehnologie. În intervenţia sa, Iurie Leancă a abordat mai multe aspecte privind semnificaţia SUERD în actualul context european, managementul şi modalităţile de finanţare a proiectelor. Având în vedere caracterul neinstituţionalizat al SUERD, şeful diplomaţiei moldoveneşti a specificat importanţa monitorizării implementării proiectelor din statele riverane. De asemenea, a fost accentuată importanţa Strategiei Dunării ca un instrument excelent pentru statele care nu fac parte din UE de a se alinia mai rapid valorilor şi standardelor europene. În acest sens, au fost încurajate implicarea şi sprijinul din partea Comisiei Europene în procesul de implementare a Strategiei, inclusiv prin sporirea alocaţiilor financiare necesare. În cadrul reuniunii, Iurie Leancă a avut întrevederi cu miniştrii de externe ai Bulgariei, Austriei şi României. În discuţii a fost trecut în revistă stadiul actual al relaţiilor bilaterale precum şi evoluţia relaţiilor RM cu Uniunea Europeană. Ministrul Iurie Leancă a vorbit despre realizările dar îndeosebi despre priorităţile Republicii Moldova în cooperarea politică şi sectorială cu Uniunea Europeană. Referitor la SUERD, s-a convenit ca accentul să fie pus în continuare pe proiecte concrete care ar permite valorificarea deplină a potenţialului economic, social, cultural, comercial şi energetic al regiunii dunărene. Reuniunea şefilor diplomaţiilor din regiunea dunăreană este urmată, pe 8 noiembrie 2011, de Forumul Economic consacrat societăţii civile, mediului de afaceri şi academic din statele riverane, care vor dezbate iniţiative privind impulsionarea creşterii economice şi facilitarea schimburilor culturale.

O nouă rundă de consultări politice moldo-ruse a avut loc astăzi, 27 octombrie 2011, la Chişinău. Evenimentul s-a desfăşurat la nivel de viceminiştri de externe, delegaţiile fiind conduse din partea R. Moldova de Andrei Popov şi din partea Federaţiei Ruse de Grigori Karasin. Agenda întrevederii a inclus o serie de subiecte actuale ce ţin de dialogul bilateral, cooperarea în domeniile economic, umanitar, precum şi problematica transnistreană. Părţile au discutat aspecte privind apropiata vizită a Ministrului Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, în Republica Moldova, preconizată pentru data de 22 noiembrie 2011. De asemenea, şefii delegaţiilor au salutat decizia reluării negocierilor oficiale în formatul 5+2, adoptată în cadrul reuniunii de la Moscova din 22 septembrie curent. A fost efectuat un schimb de opinii pe marginea situaţiei actuale şi perspectivele procesului de reglementare a problemei transnistrene, viceministrul rus de externe, Grigori Karasin, reiterând poziţia oficială a Federaţiei Ruse privind necesitatea soluţionării conflictului transnistrean în baza integrităţii teritoriale si a suveranităţii R. Moldova. Totodată, părţile au constatat cu satisfacţie activizarea pe parcursul anului 2011 a contactelor la cel mai înalt nivel între oficialităţile ambelor ţări, precum şi colaborarea între ministerele de profil. În context, a fost evidenţiată majorarea substanţială a volumului comerţului între cele două state şi colaborarea în domeniul umanitar. Andrei Popov şi Grigori Karasin au convenit asupra unor acţiuni de colaborare interministerială pe anul 2012, în contextul celei de-a 20-a aniversări de la stabilirea relaţiilor diplomatice între R. Moldova şi Federaţia Rusă. În cadrul vizitei la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Viceministrul Afacerilor Externe, Grigori Karasin, a fost primit de Vicepremierul Iurie Leancă.

În perioada 17-20 octombrie 2011, două misiuni de evaluare ale UE au avut întrevederi la instituţiile RM, cu scopul de a identifica nivelul de realizare a angajamentelor asumate la etapa legislativă a Planului de Acţiuni RM – UE în domeniul liberalizării regimului de vize. În acest context, Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a condus o reuniune de concluzionare a misiunilor, pe 20 octombrie 2011, la MAEIE. Experţii din cadrul Comisiei Europene şi din state membre ale UE, împreună cu responsabili din partea moldovenească, au trecut în revistă acţiunile şi reformele efectuate în domeniul justiţiei şi afacerilor interne. În mod particular, menţionăm că experţii UE au evaluat îndeplinirea condiţiilor Planului de Acţiuni prevăzute în cadrul Blocului III „Ordine şi securitate publică”, care cuprinde domeniile combaterii crimei organizate, traficului de fiinţe umane şi drogurilor, protecţiei datelor cu caracter personal, combaterii corupţiei şi crimelor financiare, cooperare judiciară şi executarea legii. La fel, a fost efectuată o analiză a îndeplinirii sarcinilor conţinute în Blocul IV al Dialogului pe vize „Relaţii externe şi drepturi fundamentale”, care cuprinde domeniile protecţiei drepturilor minorităţilor şi asigurarea circulaţiei libere pe teritoriul Republicii Moldova. În acelaşi context, menţionăm că în perioada 8-10 noiembrie curent, la Chişinău, va sosi misiunea UE de evaluare a Blocului II al Dialogului pe vize „Managementul migraţiei”, care va cuprinde domeniile gestionării frontierei de stat, gestionarea migraţiei, inclusiv readmisia, precum şi politici de azil. În rezultatul misiunilor respective, Comisia Europeană va elabora cel de-al doilea Raport de progres privind implementarea etapei legislative a Planului de Acţiuni RM-UE în domeniul liberalizării regimului de vize.

În primele zile ale săptămânii curente la Chişinău vor avea loc mai multe activităţi în contextul dialogului RM-UE: La 18 octombrie se va desfăşura cea de-a XII-a reuniune a Comitetului de Cooperare Republica Moldova - Uniunea Europeană. Agenda reuniunii include discuţii asupra implementării angajamentelor noastre faţă de UE, în special, privind dezvoltarea social-economică, dialogul politic şi reformele, comerţul, piaţa şi reforma regulatorie. De asemenea, vor fi examinate subiecte privind cooperarea în domeniul vamal, cooperarea în domeniul justiţiei şi afacerilor interne, al transportului, energiei, se va discuta despre societatea informaţională, mediu şi contacte interumane. Reuniunea va fi co-prezidată de Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, şi Director în Directoratul Rusia, Parteneriatul Estic, Asia Centrală, Cooperare Regională şi OSCE al Serviciului European pentru Acţiune Externă, Gunnar Wiegand. La 19 octombrie va avea loc runda a 8-a de negocieri a Acordului de asociere între Republica Moldova şi Uniunea Europeană. Delegaţia moldovenească va fi condusă de Natalia Gherman, negociator-şef, iar cea a Uniunii Europene - de Directorul executiv pentru Europa şi Asia Centrală al Serviciului European pentru Acţiune Externă, Miroslav Lajcak. Părţile vor continua discuţiile pe marginea textului Acordului de Asociere şi anume a capitolelor ce vizează prevederile instituţionale şi generale, cooperarea economică şi sectorială, justiţie, dialog politic şi reforme. Runda precedentă de negocieri a avut loc la 5 iulie, la Bruxelles. În aceeaşi zi de 19 octombrie curent se va desfăşura reuniunea informală RM-UE a Dialogului structurat privind Drepturile Omului. Acest format constituie o platformă de dialog dedicată celor mai importante subiecte ce ţin de angajamentele RM în domeniul asigurării depline a drepturilor omului, în special: statul de drept, progresul reformei sistemului judiciar, politicile anti-discriminare, implementarea recomandărilor Comitetului ONU privind Drepturile Economice, Sociale şi Culturale din 2011, şi implementarea preliminară a recomandărilor ONU prevăzute de Evaluarea Periodică a Drepturilor Omului, prevenirea torturii, legislaţia privind înregistrarea cultelor. De asemenea, în perioada 17-20 octombrie curent se vor afla misiunile de evaluare a Comisiei Europene care vor verifica nivelul de realizare a angajamentelor prevăzute de etapa legislativă a Planului Naţional privind liberalizarea regimului de vize. Experţii europeni vor evalua executarea obligaţiilor asumate de Guvernul Republicii Moldova prin intermediul instituţiilor de resort responsabile pentru realizarea Planului naţional pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetăţenii moldoveni. Astfel, în perioada de referinţă, va fi inspectată îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Blocul III „Ordinea publică şi securitatea. Protecţia datelor cu caracter personal” şi cele care fac parte din Blocul IV „Relaţii externe şi drepturi fundamentale” . În luna noiembrie va mai sosi o misiune, după care Comisia Europeană va elabora cel de-al doilea Raport de progres privind evaluarea primei etape a Planului de Acţiuni.