Comunicate de presă

Tudor Ulianovschi:”Republica Moldova este interesată în aprofundarea dialogului politic şi a relaţiilor bilaterale cu Germania”

Tudor Ulianovschi:”Republica Moldova este interesată în aprofundarea dialogului politic şi a relaţiilor bilaterale cu Germania”
5 septembrie, Berlin – Republica Moldova este interesată în aprofundarea dialogului politic şi a relaţiilor bilaterale cu Germania, mizând în continuare pe sprijinul autorităților de la Berlin în promovarea agendei europene de reforme a țării noastre. Declarația a fost făcută de Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, în cadrul întrevederii cu ministrul german de stat pentru Afaceri Europene, Michael Roth.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au trecut în revistă relaţiile de cooperare bilaterală moldo-germană, fiind reconfirmat angajamentul comun pentru aprofundarea dialogului politic şi a colaborării comercial-economice. În context, Ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat asistența acordată de către Germania Republicii Moldova în procesul de transformare și modernizare a țării, implementare a agendei europene de dezvoltare, precum și menținerea Republicii Moldova pe lista statelor beneficiare de asistenţă. Totodată, șeful diplomației moldovenești a menționat importanţa dezvoltării unui sistem de formare profesională, orientat spre mediul de afaceri, predarea limbii germane în instituţiile de învăţământ şi pregătirea specialiştilor de nivel tehnic.

Tudor Ulianovschi și Michael Roth au discutat despre cooperarea în cadrul organizaţiilor internaţionale, cooperarea multilaterală, securitatea regională şi alte subiecte de interes reciproc. Șeful diplomației moldovenești a exprimat gratitudine guvernului Germaniei pentru sprijinul acordat Republicii Moldova în procesul de integrare europeană şi în promovarea şi implementarea obiectivelor de modernizare, conform prevederilor Acordului de Asociere RM – UE.

La rândul său, ministrul german a confirmat interesul ţării sale de a sprijini în continuare Republica Moldova în implementarea agendei de reforme, în special susţinerea dezvoltării economice și sociale. Totodată Michael Roth a încurajat autoritățile de la Chișinău de a continua procesul de reforme politice și social-economice, în vederea apropierii țării noastre de standardele europene.