Comunicate de presă

Daniela Morari: „PaE ne oferă posibilitatea unor noi cooperări bilaterale şi multilaterale avantajoase”

Daniela Morari: „PaE ne oferă posibilitatea unor noi cooperări bilaterale şi multilaterale avantajoase”
28 mai, Chişinău – Noile iniţiative de cooperare bilaterală (RM-UE) şi multilaterală (cu statele asociate UE – Georgia, Ucraina) în cadrul Parteneriatului Estic, precum şi cele mai recente evoluţii şi progrese în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE, au fost evocate în discursul secretarului de stat Daniela Morari în cadrul conferinţei „Interdependenţele PaE: Impactul Comerţului, Energiei, Migraţiei și Securităţii asupra Parteneriatului Estic”.

În alocuţiunea sa, secretarul de stat al MAE IE, Daniela Morari a vorbit despre cele mai recente evoluţii şi progrese în procesul de implementare a Acordului de Asociere RM-UE în domenii precum: comerţul, energia, migraţia şi securitatea, precum şi noile iniţiative de cooperare bilaterală (RM-UE) şi multilaterală (cu statele asociate UE – Georgia, Ucraina) în cadrul Parteneriatului Estic. La fel, secretarul de stat a subliniat importanța consolidării dialogului strategic în sfera securităţii şi apărării, dar şi necesitatea unei cooperări mai structurate între cele trei state asociate și UE la capitolul comerț, transport, energie, cooperare digitală, etc.

Evenimentul a fost organizat de către IDIS „Viitorul” în cadrul proiectului EU-STRAT cu suportul financiar al programului Uniunii Europene pentru cercetare și inovare Orizont 2020. Amintim că EU-STRAT este un proiect internațional de cercetare, care studiază relația dintre Uniunea Europeană și țările din vecinătatea estică europeană. Acesta a fost lansat la 1 mai 2016, cu scopul de a furniza o analiză internă și o evaluare strategică a legăturilor dintre UE și țările Parteneriatului Estic, și va continua până la sfârșitul lunii aprilie 2019.