Comunicate de presă

UNAIDS va susține autoritățile Republicii Moldova în implementarea programelor de prevenire a HIV și tuberculozei

UNAIDS va susține autoritățile Republicii Moldova în implementarea programelor de prevenire a HIV și tuberculozei
29 martie, Chișinău – Republica Moldova respectă angajamentele sale faţă de sustenabilitatea programului naţional de prevenire şi combatere a HIV/SIDA și dorește să se afirme pe plan internaţional drept unul din lideri în gestionarea programelor de prevenire şi combatere a acestei maladii şi tuberculozei. Declarația a fost făcută astăzi de secretarul de stat, Tatiana Molcean, în cadrul întrevederii cu consilierul special al Organizației Națiunilor Unite pe lângă Programul Comun ONU cu privire la HIV/SIDA (UNAIDS) pentru Europa de Est și Asia Centrală, Michel Kazatchkine.

În context, Tatiana Molcean a menționat că pentru prima dată autorităţile naţionale sunt în proces de finanţare a două proiecte de prevenire în rândul populaţiei a infectării cu HIV/SIDA din resursele interne, alocând din fondurile Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină două milioane lei, beneficiari al acestor programe fiind circa 2000 de persoane.”Pentru implementarea proiectelor de prevenire a HIV și tuberculozei,  Republica Moldova dispune de un cadru normativ solid, iar programele naţionale sunt apreciate de partenerii de dezvoltare (UNAIDS şi OMS), precum şi se pliază în totalitate pe priorităţile de bază ale celor mai recente tendinţe epidemiologice”, a accentuat secretarul de stat al MAEIE.
 
Tatiana Molcean a apreciat participarea activă a UNAIDS în controlul infecţiei HIV/SIDA în Republica Moldova, inclusiv prin oferirea suportului tehnic şi metodologic la elaborarea unui set de documente și politici în domeniu, precum şi realizarea angajamentelor internaţionale ale Republicii Moldova în domeniul prevenirii şi controlului HIV.
 
La rândul său, Michel Kazatchkine a apreciat eforturile autorităților de la Chișinău privind realizarea cu succes a prevederilor Programului Naţional de Prevenire şi Control al infecţiei HIV/SIDA şi infecţiilor cu transmitere sexuală pentru perioada 2016 – 2020, menționând că pentru continuarea programelor respective, pentru anii 2018 – 2020, țara noastră va beneficia de un grant în valoare de 15 milioane de euro, oferit de Fondul Global pentru tuberculoză și HIV.