Comunicate de presă

Secretarul General al GUAM: ”Agenda propusă de Republica Moldova este una ambițioasă, cu spirit practic în activitatea organizaţiei”

Secretarul General al GUAM: ”Agenda propusă de Republica Moldova este una ambițioasă, cu spirit practic în activitatea organizaţiei”
19 martie, Chișinău – Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Tudor Ulianovschi, a discutat cu Secretarul General al GUAM, Altai Efendiev, acţiunile prioritare ale Republicii Moldova în calitate de Preşedinte al ODDE-GUAM.

Ministrul Ulianovschi a menţionat importanţa acordată de autorităţile Republicii Moldova organizării reuniunii prim-miniştrilor satelor-membre GUAM, planificată pentru luna iunie 2018. ”Republica Moldova, în calitatea sa de preşedinte în exerciţiu al GUAM, abordează acest for al şefilor executivelor GUAM drept o platformă pentru intensificarea şi amplificarea colaborării în cadrul organizaţiei. În acest scop se preconizează organizarea concomitentă a unui Business Forum, care va întruni reprezentanţi ai mediului de afaceri din ţările-membre, în special, reprezentaţii businessului mic şi mijlociu, care este privit drept un motor al dezvoltării economice”, a punctat șeful Diplomației moldovenești.

Tudor Ulianovschi și Altai Efendiev au avut un schimb de opinii privind formatul de colaborare GUAM +, care include diverse proiecte de colaborare între GUAM şi partenerii tradiţionali, în special, SUA şi Japonia, dar şi perspectivele dezvoltării unor relaţii cu membrii Grupului Vâşegrad. În opinia Ministrului de Externe, scopul principal al acestui segment de activitate al GUAM este elaborarea şi implementarea proiectelor concrete în diverse domenii.

În opinia Secretarul General al GUAM, agenda propusă de Republica Moldova, în calitatea sa de președinte în exercițiu, este una ambițioasă, cu spirit practic în activitatea organizaţiei, care urmează să se soldeze atât cu rezultate palpabile pentru cetăţenii statelor-membre, cât și să aprofundeze colaborarea statelor-membre al GUAM în cadrul organizaţiilor internaţionale şi regionale.

Republica Moldova deţine preşedinţia rotativă în GUAM începând cu 1 ianuarie 2018, iar vizita Secretarului General al organizaţiei are drept scop examinarea în comun cu autorităţile ţării noastre a diverselor aspecte ce ţin de exercitarea preşedinţiei şi de activitatea organizaţiei.