Comunicate de presă

Secretarul de Stat Daniela Morari a avut o întrevedere cu Ricardo Giucci, Directorul echipei Economice Germane în Moldova

Secretarul de Stat Daniela Morari a avut o întrevedere cu Ricardo Giucci, Directorul echipei Economice Germane în Moldova
La 2 martie 2018, Secretarul de Stat pentru integrare europeană, Daniela Morari, a avut o întrevedere cu Ricardo Giucci, Director, Echipa Economică Germană în Moldova, în contextul prezentării unui studiu privind oportunităţile de valorificare a potenţialului DCFTA, precum şi opţiunile de comerţ exterior a Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, oficialul moldovean a informat pe scurt interlocutorul despre ultimele evoluţii în implementarea AA/DCFTA pe întreg teritoriul ţării. De asemenea, au fost abordate priorităţile şi provocările pentru perioada imediat următoare, precum şi domeniile unde expertiza echipei economice germane ar fi binevenită.