Comunicate de presă

Întrevederea Secretarului de Stat Daniela Morari cu Ambasadorul croat Davor Vidiš

Întrevederea Secretarului de Stat Daniela Morari cu Ambasadorul croat Davor Vidiš
La 30 ianuarie 2018, Secretarul de Stat pentru integrare europeană, Daniela Morari, a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Croaţia în Republica Moldova, cu reşedinţa la Bucureşti, Davor Vidiš, aflat în vizită de lucru la Chişinău.
 
Interlocutorii au discutat despre agenda cooperării Republica Moldova – Uniunea Europeană, eforturile autorităţilor moldoveneşti în realizarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, precum şi posibilităţile susţinerii acestora prin intermediul Acordului dintre Republica Moldova şi Republica Croaţia privind Parteneriatul European. În acest context, a fost agreată organizarea celei de-a II-a reuniuni a Comisiei mixte pentru integrare europeană în primăvara acestui an.
 
Ambasadorul D.Vidiš a reconfirmat sprijinul Croaţiei pentru agenda de transformare a Republicii Moldova, încurajând menţinerea ritmului înalt de implementare a angajamentelor ce derivă din Acordul de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.