Comunicate de presă

Secretarul de stat Daniela Morari a avut o întrevedere cu parlamentarii francezi

Secretarul de stat Daniela Morari a avut o întrevedere cu parlamentarii francezi
Secretarul de stat pentru integrare europeană, Daniela Morari,  în marja participării la reuniunea ministerială SIGMA "Buna guvernare publică care aduce rezultate pentru cetățeni şi afaceri",  o inițiativă comună a OECD şi UE, a avut miercuri, 13 decembrie 2017, la Paris, o întrevedere cu  deputații Jean - Michel Mis și Jérôme Lambert, Președintele și Vicepreședintele Grupului de prietenie Franța - Moldova din cadrul Adunării Naționale a Franței.

Discuția a cuprins o trecere în revistă a principalelor aspecte ale dialogului politic RM-UE, inclusiv principalele evoluții in implementarea angajamentelor care reies din Acordul de Asociere RM-UE, rezultatele Summit-ului Parteneriatului Estic, precum şi agenda bilaterală, fiind evidențiat interesul reciproc pentru stimularea cooperării în domeniul francofoniei, precum și pentru dezvoltarea cadrului juridic bilateral. De asemenea, în cadrul discuției au fost abordate ultimele evoluții privind soluționarea conflictului transnistrean, aplicarea regimului liberalizat de vize, precum şi valorificarea potențialului DCFTA.

Oficialii francezi au salutat importanţa consolidării cooperării pe dimensiunea parlamentară, convenind organizarea unei vizite de lucru a grupului de prietenie la Chișinău în prima jumătate a anului viitor.