Comunicate de presă

Ministrul Andrei Galbur s-a întâlnit cu omologul său italian Angelino Alfano

Ministrul Andrei Galbur s-a întâlnit cu omologul său italian Angelino Alfano
La 24 octombrie 2017, în marja Conferinţei mediteraneene a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa, care se desfăşoară în aceste zile în or. Palermo, viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe şi integrării europene, Andrei Galbur, a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe şi cooperării internaţionale al Republicii Italiene, Angelino Alfano.
 
În cadrul discuțiilor a fost efectuat un schimb amplu de opinii pe marginea chestiunilor de actualitate ale relaţiilor bilaterale, precum şi de pe agenda europeană de reforme a Republicii Moldova.
 
Oficialii au salutat caracterul excelent al relaţiilor moldo-italiene. A fost exprimată disponibilitatea ambelor părţi pentru intensificarea schimbului de vizite la nivel înalt, inclusiv în contextul preluării de către Italia, în 2018, a Președinției în exercițiu a OSCE. La fel, cei doi miniștri au convenit asupra aprofundării cooperării comercial-economice, a contactelor interumane, precum și a consolidării cadrului juridic bilateral, în special, în domeniul social.
 
Viceprim-ministrul Andrei Galbur a apreciat mult suportul politic acordat de Guvernul italian eforturilor Republicii Moldova de modernizare şi aliniere la standardele europene, exprimând mulțumiri pentru asistența acordată, în special, în domeniile afacerilor interne și al apărării, precum şi în alte sectoare.
 
La rândul său, ministrul Angelino Alfano a dat asigurări de sprijin deplin Republicii Moldova.