Comunicate de presă
25.06.2012Cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova
Pe 25 iunie, la Luxemburg a avut loc cea de-a şasea reuniune a Grupului pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova, cu participarea Viceprim-ministrului, Ministrului Afacerilor Externe şi Integrării Europene, dlui Iurie Leancă. Evenimentul coprezidat de România şi Franţa, a avut loc cu ocazia Consiliului Afacerilor Externe al UE. La reuniune au participat mai mulţi miniştri şi viceminiştri de externe din statele membre ale UE, precum şi Comisarul european pentru extindere şi politica europeană de vecinătate, Štefan Füle.
În cadrul reuniunii au fost abordate subiecte de pe agenda relaţiilor Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, progresele înregistrate în procesul de negociere a viitorului Acord de asociere a RM cu UE, crearea zonei de liber schimb aprofundat şi cuprinzător (DCFTA), îndeplinirea Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize şi alte subiecte de interes comun.
Participanţii au remarcat dinamismul relaţiilor Republicii Moldova cu UE şi au îndemnat autorităţile RM să continue în acelaşi ritm procesul de reforme, în scopul apropierii Moldovei de standardele UE în toate domeniile.
Grupul pentru Acţiunea Europeană a Republicii Moldova este o platformă ministerială informală, lansată în anul 2010, cu participarea miniştrilor de externe din mai multe state membre ale UE, în cadrul căreia se efectuează schimbul de opinii şi idei privind avansarea relaţiilor UE cu Republica Moldova.

















