Comunicate de presă

Întrevedere Andrei Stratan – Edward Apau Mantey, Ambasadorul Republicii Ghana în Republica Moldova

Dl Andrei Stratan, Viceprim-ministru, Ministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, l-a primit astăzi pe Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Ghana în Republica Moldova, cu sediul la Moscova, Edward Apau Mantey, aflat într-o vizită de lucru în ţara noastră.

În cadrul întrevederii, părţile au constatat necesitatea valorificării mai active a relaţiilor moldo-ghaneze pe multiple planuri, prin diversificarea şi extinderea cooperării concrete în domeniile de interes reciproc, în special sub aspectele economic, comercial şi cultural, extinderea bazei juridice de cooperare bilaterală.

De asemenea, au fost discutate evoluţiile de pe arena internaţională, un subiect aparte constituind cooperarea dintre Republica Moldova şi Republica Ghana pe plan multilateral şi susţinerea reciprocă în cadrul organizaţiilor internaţionale.

Republica Moldova şi Ghana au stabilit relaţiile diplomatice la 28 august 1992.