Comunicate de presă

Viceministrul Eugenia Kistruga avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Ungare în Republica Moldova, Mihaly Bayer

Dna Eugenia Kistruga, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova, a avut o întrevedere cu dl Mihaly Bayer, Ambasadorul Republicii Ungare în Republica Moldova.

În cadrul întrevederii s-a reiterat întreaga disponibilitate a ambelor părţi de a dezvolta în continuare dialogul bilateral şi cooperarea moldo-ungară în cele mai diverse domenii.

Dna Viceministru a mulţumit Ambasadorului maghiar pentru asigurarea activităţii la Chişinău a Centrului Comun de Vize, precum şi sprijinul acordat în realizarea Planului de Acţiuni Republica Moldova-Uniunea Europeană.

Interlocutorii au mai discutat posibilităţile de realizare a unor proiecte de asistenţă pentru Moldova, susţinute de către Guvernul Ungariei prin intermediul asistenţei pentru dezvoltare, precum şi necesitatea intensificării cooperării comercial-economice dintre cele două ţări, inclusiv prin extinderea participării capitalului ungar în economia Republicii Moldova.